Local

Școlile din Tudora, reabilitate din temelii – FOTO

Din toamna acestui an, elevii din comuna Tudora vor învăța în săli de clasă moderne, grație unui proiect care a reabilitat din temelii școlile cele mai importante din comună. Școala nr 1 Tudora care a intrat în reabilitare anul trecut va arăta ca una-nouță din toamna acestui an.

„ Avem un corp făcut prin Banca Mondială unde vor învăța în continuare copiii, dar o parte dintre ei se vor muta în corpul care se construiește acum. Avem grupuri sanitare, și o cameră pentru centrala termică. Vor funcționa grupe de grădiniță și bineînțeles clase primare și gimnaziale. Sperăm ca până la începerea anului școlar următor să fie terminate lucrările ca să se poată muta copiii în sălile de clasă. Se lucrează la finisaje, se va termina acoperișul. Este un corp de clădire foarte vechi, s-au făcut și lucrări de consolidare a fundației. Aici când s-au început lucrările și s-a dat jos acoperișul au rămas doar zidurile. Avem la ciclul primar un rând de clase și la ciclu gimnazial tot așa, un rând de clase, plus două grupe de grădiniță.” a spus primarul comunei Tudora, Constantin Cocoreanu.

Edilul a mai precizat că și la Școala Tiberiu Crudu, Corp C, lucrările sunt avansate la 80 la sută. „Deci constructorul lucrează foarte bine. Tot această societate va lucra și la dispensar”, a mai spus primarul.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page