Sanatate

SANATATE | Uleiul de neem, remediu de excepție pentru piele și păr

Cultivat în India, copacul de neem este foarte cunoscut atât pentru proprietățile sale medicinale, cât și pentru faptul că ,,are grijă” de problemele de mediu. Astfel, uleiul de neem și frunzele acestuia sunt utilizate în îngrijirea pielii de mii de ani, motiv pentru care i se mai spune și ,,planta cu o promisiune”.

Uleiul de neem are multiple beneficii pentru sănătatea pielii și a părului: are proprietăți antifungice, antinflamatoare, antibacteriene și ajută la vindecarea diverselor răni. Iată câteva beneficii ale uleiului de neem!

Beneficiile uleiului de neem: păr sănătos

Aplică săptămânal ulei de neem (îl poți procura din magazinele naturiste) şi vei avea un scalp şi un păr sănătos. Masează bine pielea capului şi lasă-l peste noapte sau aplică-l cu câteva ore înainte de spălare.

Atunci când foloseşti ulei de neem, acesta se diluează cu alte uleiuri – ulei de migdale, ulei de cocos, ulei de măsline, ulei de jojoba – pentru că este foarte puternic şi are un miros pe care unele persoane l-ar numi intolerabil. În afară de miros, este foarte concentrat şi poate provoca reacţii la persoanele sensibile dacă este folosit nediluat.

Uleiul de neem contribuie la îndepărtatea mâncărimii scalpului, mătreții, psoriazisului, ajută la obținerea unui păr fin, strălucitor și sănătos. În plus, întărește rădăcina părului, stimulând în același timp creșterea lui. De asemenea, extractul de neem poate fi folosit ca o soluție pentru îndepărtarea păduchilor, pentru că acționează ca un insecticid.

Beneficiile uleiului de neem: protejează pielea

Neemul conține un nivel de ridicat de antioxidanți care ajută la protejarea pielii împotriva factorilor externi. De asemenea, are în componență carotenoide (similare cu carotenul), care luptă împotriva îmbătrânirii pieli.

Uleiul de neem are un nivel ridicat de acizi grași esențiali și de vitamina E și este usor absorbit de piele, fără a lăsa tenul gras. Odată absorbit, aceste proprietăți puternice întineresc celulele pielii și restabilesc elasticitatea acesteia.

Utilizat în mod regulat, ca atare sau în măștile pentru față, uleiul de neem este perfect pentru netezirea ridurilor și a liniilor fine, prevenind totodată primele semne ale îmbătrânirii pielii.

Beneficiile uleiului de neem: vindecă acneea

Uleiul de eeem este ideal pentru pielea predispusă la acnee, deoarece acesta calmează iritațiile și inflamțiile pielii, curăță tenul și elimină bacteriile de la suprafața pielii, care ulterior se pot transforma în puncte negre.

Datorită conținutului ridicat de antioxidanți și de acizi grași, uleiul de neem tratează și previne cicatricile provocate de acnee, fiind non-comedogenic.

Beneficiile uleiului de neem: tratează rănilor minore

Uleiul de neem se foloseste la tratarea rănilor, precum tăieturi sau arsuri. Se amestecă ulei de neem şi vaselină în proporţie de 1:5 şi apoi se aplică direct pe rană.

Sursa: clicksanatate.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page