Important

SANATATE | Coca Cola şi Pepsi, OBLIGATE SĂ-ŞI SCHIMBE REŢETA!

Reprezentanţii companiilor Coca-Cola şi PepsiCo sunt nevoiţi să îşi modifice formula care oferă culoarea băuturilor răcoritoare dacă nu vor ca pe eticheta produselor lor să apară atenţionări asupra riscului de îmbolnăvire de cancer a clienţilor, conform noilor reguli ale statului american California, informeazăDaily Mail.

Modificările au fost realizate deja în cazul băuturilor vândute de Coca-Cola în California şi vor fi extinse la nivel naţional pentru eficientizarea procesul de fabricaţie.

Aditivul schimbat se numeşte 4-metilmidazol, este cunoscut şi ca 4-MI sau 4-MEI şi este vizat de către o organizaţie a consumatorilor din Statele Unite ale Americii numită Centrul pentru Ştiinţă în Interes Public (CSIP), membrii acestuia susţinând că substanţa este una de tip cancerigen.

Reprezentanţii companiei au confirmat faptul că schimbarea a fost realizată pentru respectarea legii, dar susţin că acuzaţiile aduse de către membrii organizaţiei sunt false.

Oficialii statului american California au introdus recent 4-metilmidazolul pe lista de substanţe cancerigene, după ce cantităţi mari ale acestuia au dus la apariţia de tumori în cazul animalelor, în ciuda faptului că studiile de specialitate nu au demonstrat faptul că el ar avea un efect similar şi în cazul oamenilor.

“Faţă de CSIP, compania Coca-Cola se bazează pe fapte. Fapt: cunoştinţele ştiinţifice legate de folosirea 4-MEI în alimente şi băuturi nu susţin acuzaţiile greşite cu care CSIP vrea să convingă publicul”, a declarat Ben Scheider, purtătorul de cuvânt al companiei americane.

“Nivelul de 4-MEI din produsele noastre nu reprezintă un pericol pentru sănătate şi nu reprezintă un risc. În afara statului California, nicio agenţie de reglementare care se ocupă cu protecţia sănătăţii consumatorilor nu a declarat că 4-MEI este cancerigen pentru oameni”, a mai adăugat el.

Doug Karas, purtătorul de cuvânt al Administraţiei americane pentru Alimente şi Băuturi, susţine, la rândul său, că este important ca oamenii să înţeleagă faptul că pentru a consuma cantitatea de substanţă administrată în timpul studiilor, o persoană ar trebui să bea peste 1.000 de doze de suc pe zi.

În momentul de faţă, companiile Coca-Cola şi PepsiCo deţin aproape 90% din piaţa băuturilor răcoritoare, potrivit Beverage Digest.

 

gandul.info

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page