Sanatate

SANATATE | Ceaiuri care elimină pietrele la rinichi

Rinichii joacă un rol important în organism – sunt responsabili pentru filtrarea produselor reziduale și toxinelor din sânge. Cauzele durerilor de rinichi pot fi infecțiile de tract urinar și pietrele la rinichi. 

Pietrele la rinichi ajung să dea simptome doar când calculii renali încep să se miște în interiorul rinichilor sau traversează uretra. Netratate, pietrele renale dau dureri foarte mari.
În faza incipientă, pietrele la rinichi se pot trata acasă cu ceaiuri, dar dacă nu mergi la timp la medic, pot apărea complicații.
Infuzia de păpădie, efect diuretic
Păpădia este o sursă importantă de calciu, potasiu, fier, conține vitaminele A, B, C și D, precum și insulină. Ceaiul de păpădie contribuie la eliminarea nisipului și a pietricelelor la rinichi, datorită efectului depurativ și diuretic.
Se prepară dintr-o linguriță de plantă mărunțită la 250 g apă clocotită. Amestecul se lasă la infuzat 10 minute. Se beau 3 căni pe zi. Frunzele tinere se consumă sub formă de salată, făcând parte din cura de primăvară.
Ceaiul de merișoare, dizolvă pietrele
Pentru dizolvarea pietrelor la rinichi este recomandat ceaiul de merișooare. Se folosesc frunzele pentru acțiunea lor antiseptică, în tratarea bolilor de rinichi și inflamațiilor vezicii urinare. Peste 2 linguri de frunze bine mărunțite se toarnă 100 g apă rece. Se amestecă bine și după 15 minute se strecoară lichidul într-un vas.
Peste frunzele rămase se pune 100 g apă clocotită și se fierb 15 minute. Vasul se ia de pe foc și se lasă să stea 10 minute, după care se strecoară. Se amestecă ambele lichide. Se completează cu apă până la 200 g și se îndulcește cu zahăr. La 3-4 ore se ia câte o lingură.
Ceaiul de mesteacăn, un bun depurativ
Ceaiul de mesteacăn este utilizat cu succes în eliminarea pietrelor la rinichi sau a nisipului. Prin diureza puternică pe care o produce, planta face să se elimine toxinele din corp, stimulează schimburile organice, având în același timp o acțiune depurativă. De asemenea, infuzia din frunze de mesteacăn acționează mai ales asupra litiazelor renale, mărunțind calculii și favorizând eliminarea lor.
Ceaiul se prepară din 20 g frunze mărunțite la 200 g apă clocotită. Se acoperă și se lasă până se răcește, apoi se adaugă un vârf de cuțit de bicarbonate de sodiu. După 6 ore se strecoară și se bea lichidul în 2 reprize, la un interval de 4 ore.
Atenție!
Pentru a preveni pietrele la rinichi, bea zilnic suficiente lichide. De asemenea, o alimentație săracă în calciu crește riscul dezvoltării pietrelor.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page