Alte sporturiSport

România, dublu aur şi argint la Cupa Balcanică de Schi Alpin de la Borșa – FOTO

Sportivele din România au obținut rezultate remarcabile la Cupa Balcanică de Schi Alpin. Ioana Maria Constantin și Jennifer Barbara Nagy Remetean au urcat pe primele locuri pe podium, obținând aurul și argintul la probele de slalom feminin, de marți, respectiv miercuri.

Campionatele Naționale de Schi Alpin pentru Seniori și Cupa Balcanică de Schi Alpin au loc în perioada 11 – 15 martie pe pârtia olimpică omologată FIS de la Borșa, Maramureș.

La competiție participă cei mai valoroși sportivi din 23 de țări: Albania, Argentina, Australia, Belgia, Bulgaria, Bosnia, Cehia, Mare Britanie, Grecia, Ungaria, Italia, Luxemburg, Macedonia, Noua Zeelandă, Slovenia, Serbia, Slovacia, Suedia, Turcia, Ucraina, Statele Unite și România. Sunt 41 de sportivi români, dintre care 24 de băieți și 17 fete.

Marți, 12 martie, sportivii au concurat în primele probe de Slalom, la feminin și masculin.

După prima zi de concurs, la masculin, sportivii de pe podium au fost Albin Henriksson (Suedia) – Locul 3, Kalin Zlatkov (Bulgaria) – Locul 2 și Hugh McAdam (Australia) – Locul 1.

La feminin, podiumul a fost compus din sportivele Maria Ioana Constantin (România) – Locul 1, Jennifer Barbara Nagy Remetean (România) – Locul 2 și Maria Belen Simari Birkner (Argentina) – Locul 3.

Cele două reprezentante ale României, Jennifer Barbara Nagy Remetean și Maria Ioana Constantin au ocupat primele locuri de pe podium și în a doua zi de concurs, miercuri, 13 martie.

Din nou, după proba de Slalom feminin, Maria Ioana Constantin (România) ocupă locul 1 în clasament, Jennifer Barbara Nagy Remetean (România) locul 2, iar Maria Belen Simari Birkner (Argentina) locul 3.

Și la masculin, podiumul a rămas neschimbat în a doua zi de competiție. Hugh McAdam (Australia) s-a clasat pe locul 1, urmat de Kalin Zlatkov (Bulgaria) pe locul 2 și Albin Henriksson (Suedia) pe locul 3.

“Nu poate decât să mă facă extrem de mândru faptul că România găzduiește din ce în ce mai multe competiții internaționale de sporturi de iarnă. Dacă temperaturile anormal de ridicate care au topit zăpada ne-au forțat să luăm sezonul acesta decizia foarte grea de a anula etapa de Cupă Mondială de Sărituri cu Schiurile de la Râșnov, iată că avem acum, la Borșa, Campionatele Naționale de Schi Alpin pentru Seniori și Cupa Balcanică de Schi Alpin. Pe pârtia olimpică de la Borșa concurează zilele acestea cei mai buni sportivi la schi alpin atât din țara noastră, cât și din alte țări. Asistăm astfel la un spectacol sportiv în adevăratul sens al cuvântului. Pentru organizarea competițiilor se fac eforturi extraordinare, iar parteneriatul Federației Române de Schi-Biatlon cu Primăria Orașului Borșa își dovedește și anul acesta eficiența. Mulțumim Primăriei Borșa și domnului primar Ioan Timiș pentru implicare și organizarea impecabilă”, declară Puiu Gaspar, Secretar General al Federației Române de Schi-Biatlon.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page