Important

NATIONAL | ROMÂNIA DEPĂŞEŞTE COMPLEXUL NOKIA

Pe data de 29 septembrie a anului trecut reprezentanţii grupului finlandez Nokia, la acea vreme al doilea cel mai important exportator al României, după Dacia, a anunţat închiderea fabricii de la Cluj într-un program de reducere a costurilor, disponibilizând astfel 2.200 de angajaţi.

La scurt timp de la acest anunţ, premierul Emil Boc a convocat o şedinţă a Executivului în urma căreia s-a anunţat că Guvernul se află deja într-o fază avansată de negocieri cu alte 10 companii străine pentru a obţine noi investiţii în judeţul Cluj, în vederea compensării pierderilor generate de închiderea fabricii grupului finlandez.

Angajaţii fabricii de la Jucu în ziua anunţului de retragere a grupului Nokia din România. (FOTO: Mircea Roşca/Mediafax Foto)

În 2011, la Jucu se fabricau telefoane mobile în valoare de aproximativ 940 de milioane de euro, care erau apoi exportate. În 2010, grupul Nokia a avut o cifră de afaceri de 1,6 miliarde de euro, mai exact 1,4% din produsul intern brut al României.

Noi negocieri cu o companie din domeniul auto la Cluj

Odată cu începerea noului an, au început să apară şi primii reprezentanţi ai unor companii de peste hotare interesaţi să investească în construirea de noi fabrici şi linii de producţie în judeţul Cluj. “Noi discutăm practic în fiecare zi cu investitori şi le prezentăm Clujul. Cu cei de la Bosch discutăm din primăvara anului trecut, iar cu cei de la De’Longhi din toamnă”, a declarat pentru gândul Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, care este de părere că, în mod cert, golul lăsat de grupul Nokia în bugetul Consiliului Judeţean va fi acoperit.

După cum ne-a declarat el, în momentul de faţă, au loc negocieri cu o companie importantă din domeniul auto din Asia, dar Tişe nu a putut să ofere mai multe informaţii din cauza cererii de confidenţialitate venite din partea reprezentanţilor acesteia. “Dorinţa mea este să atragem în parcurile industriale investitori români, pe care îi tratăm în mod egal cu cei străini”, ne-a mai declarat preşedintele CJ Cluj.

Atunci când vine vorba despre negocierile cu reprezentanţii companiilor străine “ca organ al autorităţilor locale trebuie să le oferi cât mai multe facilităţi şi în cadrul negocierilor trebuie să fii cât mai flexibil dacă vrei să le atragi”, a explicat pentru gândul Florin Vasile Stamatian, prefectul judeţului Cluj.

Citeste mai mult pe Gandul.info!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page