Local

Razie de amploare în municipiul Botoșani. Grupuri dispersate, mașini și societăți comerciale controlate

În noaptea de 11 spre 12 februarie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Rutier, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi au organizat o acțiune, cu efective mărite pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea oricăror fapte antisociale, în municipiul Botoșani.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 110 persoane, 7 dintre acestea fiind supuse controlului corporal, fără a fi depistate bunuri interzise la deținere. De asemenea, au fost dispersate 9 grupuri formate din persoane predispuse la comiterea de fapte antisociale și au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 9.500 de lei, pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.

 

Totodată, au fost controlate 67 de autovehicule și 5 societăți comerciale, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale pentru abateri la regimul rutier, în valoare de peste 11.000 de lei și 2 sancțiuni pentru nerespectarea obligației de a utiliza casa de marcat electronică, în valoare totală de 50.000 de lei.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page