Incendiu

Pompierii botoșăneni au avansat o ipoteză privind cauza incendiului care a izbucnit în toiul nopții într-un bloc din municipiul Botoșani

Cauza probabilă a incendiului izbucnit într-un bloc de pe Aleea Primăverii din municipiul Botoșani, care a ținut cu sufletul la gură zeci de persoane, ar fi fumatul. Focul a fost zărit de locatari cu puțin timp înainte de miezul nopții. Oamenii au anunțat pompierii și l-au trezit pe proprietarul apartamentului care habar nu avea în ce pericol se află. La fața locului au ajuns și cadrele medicale care au acordat îngrijiri unei femei cuprinsă de panică. Pompierii au evacuat doi copii și trei adulți, în timp ce locatarii ceilalți au ieșit singuri din bloc. După câteva ore, incendiul a fost lichidat.

Pompierii botoșăneni au fost solicitați sa intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într – un apartament situat la etajul 3 al unui bloc de pe strada Aleea Primaverii din municipiul Botoșani. La fata locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului Botoșani, trei autospeciale cu apă și spumă, autoplatforma de lucru la înălțime și o ambulanță SMURD. La sosirea forțelor de intervenție, ardeau cu flacără și degajari mari de fum mai multe materiale depozitate în balcon, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întregul apartament. Au fost evacuate cinci persoane, dintre care doi copii de la etajul IV. Ceilalți locatari s-au autoevacuat”, au transmis surse oficiale din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.

Panică într-un bloc din municipiul Botoșani. Doi copii și trei adulți evacuați de pompieri din cauza unui incendiu izbucnit într-un apartament

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page