Local

Polițiștii alături de copiii din cadrul Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 22 Botoșani – FOTO

La data de 17 august 2022 , poliţiştii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Botoşani au fost alături de copiii din cadrul Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 22 Botoșani, în mijlocul cărora au derulat activităţi  de informare pe 2 teme :  prevenirea victimizării minorilor prin infracţiuni informatice, precum şi respectarea regulilor de circulaţie rutieră.

Activitatea a avut loc în colaborare cu Asociaţia OvidiuRo.

Siguranţa pe internet a fost unul din subiectele dezbătute de poliţişti cu preșcolarii. Recomandările generale privesc protejarea datelor personale, evitarea discuţiilor cu persoane cunoscute pe internet, adoptarea unui limbaj corespunzător sau implicarea părinţilor în activităţile desfăşurate în spaţiul digital.

Prevenirea victimizării prin infracțiuni informatice reprezintă o prioritate a Poliției Române pentru anul 2022, copiii și tinerii reprezentând unul din grupurile țintă ale activităților preventive, întrucât aceștia petrec timp în spațiul virtual.

De asemenea, s-au purtat discuţii despre regulile care trebuie respectate pe stradă : traversarea străzii prin locurile special amenajate, semnificaţia culorilor semaforului electric, obligaţii ce trebuie respectate în calitate de biciclist, alegerea unor locuri de joacă ferite de orice pericol.

Activităţi similare vor avea loc şi la nivelul altor unităţi şcolare din judeţ.

 

 

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page