Important

POLITICA | Ponta şi Antonescu se contrazic în privinţa întâlnirii USL cu Ungureanu

Co-preşedinţii USL Crin Antonescu şi Victor Ponta s-au contrazis, luni, într-o conferinţă de presă, pe subiectul întâlnirii Uniunii cu premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, social-democratul răspunzând că USL va participa la o astfel de discuţie, iar liberalul susţinând contrariul.

Unul dintre jurnaliştii prezenţi la conferinţa de presă a precizat că premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, are de gând să facă întâlniri cu liderii opoziţiei pe teme de interes naţional şi i-a întrebat pe aceştia dacă se vor întâlni cu premierul desemnat.

Preşedintele PSD, Victor Ponta a spus “sigur”, dar răspunsul la întrebare a fost continuat de liderul PNL, Crin Antonescu, scrie Agentia Mediafax.

“Da. Sunt multe subiecte, L-am putea întreba ( pe premierul desemnat, n.r.) cum o să funcţioneze în jocul politic un om care, potrivit funcţiei sale cele mai recente, cunoaşte probabil numele agenţilor acoperiţi din SIE din presă, din partidele politice. Poate ni le spune şi nouă, să ştim şi noi, să facem politică împreună putere – opoziţie, să avem dialog. Ce interesant ar fi! Ăsta e un subiect pe care aş discuta cu plăcere cu domnul Mihai Răzvan Ungureanu oricând!” a spus Antonescu.

Jurnalistul a insistat, întrebând textual dacă liderii opoziţiei vor merge să discute cu premierul desemnat, Antonescu a răspuns: “Noi nu mergem nicăieri. Noi avem un punct de vedere foarte clar. Suntem oameni care discutăm până şi cu Traian Băsescu, pentru că asta este obligaţia noastră, ca oameni politici, în anumite situaţii să discutăm cu oameni care au anumite funcţii în stat. Dar punctul de vedere al opoziţiei e clar, coerent, consecvent, unitar“.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page