Politic

POLITICĂ | “Pachetul” lui Ponta pentru alegeri parţiale. Vezi lista celor 21 de parlamentari care riscă să-şi piardă mandatul

Incompatibilităţile sau diferenţele de avere care nu au putut fi justificate fac ca alţi 21 de parlamentari să rişte pierderea mandatului înainte de finalul legislaturii, în cel mult un an, în urma proceselor cu Agenţia Naţională de Integritate. Lotul incompatibililor şi al demnitarilor cu probleme cu averea ar mări astfel de patru ori numărul colegiilor uninominale rămase descoperite în prezent, pentru care Guvernul nu a stabilit încă o dată a alegerilor parlamentare parţiale, în ciuda insistenţelor Autorităţii Electorale Permanente şi a faptului că legea a fost încălcată.

De la Helsinki, premierul Victor Ponta a anunţat că, deşi au trecut în multe cazuri cele 90 de zile prevăzute de lege pentru stabilirea datei scrutinului, alegerile parţiale vor avea loc când se strânge “un pachet” de parlamentari, ca urmare a verdictelor Curţii Supreme. “Mai sunt câteva locuri de parlamentari despre care aşteptăm fie decizii ale instanţei, fie decizii politice – de exemplu colegii de la PNL Silaghi şi Helvig au plecat la Parlamentul European – şi probabil într-o singură zi, într-o singură dată, vom organiza pentru toate acele locuri. (…) Atunci, când strângem un «pachet» întreg, ca să nu facem alegeri în fiecare săptămână, vom face alegerile“, a spus Ponta.

Pe lista furnizată Gândul de Agenţia Naţională de Integritate, între cei care au pierdut deja procesele în prima instanţă şi în cazul cărora se mai aşteaptă doar verdictul final al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se află nume cu notorietate ca cel al fostului ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu (senator PSD), al deputatului PSD Oana Niculescu-Mizil, nepoata fostului demnitar comunist Paul Niculescu-Mizil, dar şi cel al deputatului PSD Anghel Stanciu, unul din autorii actualei legi electorale.

Două treimi dintre parlamentarii certaţi cu ANI vin din PSD

Din 49 de parlamentari sau demnitari cu funcţii în Guvern verificaţi începând din 2008 în cazul cărora ANI a finalizat investigaţiile, 35 au încă dosarele în instanţă, cele mai multe – 31 – aflate însă în faza de recurs, la un pas înainte de sentinţa finală. 21 dintre ei, realeşi în actualul legislativ, riscă să îşi piradă mandatele, chiar dacă electoratul nu a ţinut cont în 2012 de deciziile ANI.

Cei mai mulţi provin din PSD – 14, UDMR şi PDL au câte doi parlamentari găsiţi de ANI cu averi nejustificate, lista celor cu mandatul în joc fiind completată de un independent, un liberal şi un reprezentant al minorităţilor.

LISTA PARLAMENTARILOR ACTUALI CARE ÎŞI RISCĂ MANDATUL:

1. Vasile Bleotu, deputat PSD – incompatibilitate;

2. Trifon Belacurencu, senator PSD – incompatibilitate;

3. Ecaterina Andronescu, senator PSD – incompatibilitate;

4. Florian Popa, senator PSD – incompatibilitate şi conflict de interese;

5. Paul Ichim, senator PNL – incompatibilitate;

6. Valer Marian, senator independent, ex-PSD – incompatibilitate;;

7. Liviu Harbuz, deputat PSD – incompatibilitate;

8. Toader Dima, deputat PSD – incompatibilitate;

9. Cristian Rădulescu, liderul senatorilor PDL – avere nejustificată;

10. Cristian Rizea, deputat PSD – avere nejustificată;

11. Dumitru Oprea, senator PDL – avere nejustificată;

12.Oana Niculescu Mizil Ştefănescu Tohme, deputat PSD – conflict de interese;

13. Sorin Lazăr, senator PSD – conflict de interese;

14. Sonia Drăghici, deputat PSD – conflict de interese;

15. Mate ANdras, deputat UDMR – conflict de interese;

16. Vasile Gliga, deputat PSD – conflict de interese;

17. Karoly Kerekes, deputat UDMR – conflict de interese;

18. Ghervazen Longher, deputat pentru Minorităţi – conflict de interese;

19. Marian Neacşu, deputat PSD – conflict de interese;

20. Floin Pâslaru, deputat PSD – conflict de interese;

21. Anghel Stanciu, deputat PSD – conflict de interese.

Cei care vor pierde definitiv procesele, a căror durată a fost până acum, în medie de un an, îşi vor pierde automat mandatul, cu interdicţia de a mai ocupa funcţia timp de  trei ani.

Scăparea: instalarea în alte funcţii

Doi dintre cei trimişi în judecată, foştii miniştri liberali Ovidiu Silaghi şi Eduard Hellvig au găsit o poartă de scăpare din această situaţie: Parlamentul European. Aflaţi pe lista PNL la europarlamentarele din 2009, cei doi au ales să renunţe la mandatul din Parlamentul României pentru scaunul la Strassbourg şi Bruxelles, pentru care legea ANI din 2005 nu stabileşte nicio interdicţie. dacă Silaghi avae dosarul pe rolul instanţei de fond, Hellvig pierduse, potrivit datelor ANI, în prima instanţă.

În situaţii similare sunt şi liberalul Dan Mihalache, fost Secretar General adjunct al Guvernului găsit incompativil d einstanţa de fond, dar instalat între timp la secretariatul General al Senatului, Stelian Fedorca, fostul secretar de stat liberal de la Ministerul Educaţiei, refugiat pe un post de consilier al ministrului Remus Pricopie, fostul parlamentar PSD Ioan Cindrea, actual preşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu, prefectul de Bihor, Claudiu Pop care a pierdut în prima etapă procesul pentru avere nejustificată deschis de ANI când era deputat PSD, dar şi fostul senator liberal şi actual primar la Timişoara, Nicolae Robu, care se judecă pentru dosarul de incompatibilitate.

În ultimii patru ani şi jumătate ANI a finalizat 49 de verificări de parlamentari, miniştri şi secretari de stat. doar 9 procese au primit însă verdicte definitive şi irevocabile. Dintre acestea, ANI a pierdut 3 şi a câştigat altele 6. În prezent, Agenţia are 35 de dosare pe rolul instanţelor la acest nivel de demnitate publică. 4 sunt la prima instanţă de judecată, 15 au fost pierdute în această fază, ajungând prin recursul statului la Înalta Curte, iar 16 au fost câştigate în prima etapă, aşteptând verdictul final.

Sursa: romanialibera.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page