Politic

POLITICA | Daniel Constantin: “Mihai Țurcanu va avea multe de învățat în domeniul comunicării”

Ministrul Agriculturii Daniel Constantin a refuzat să comenteze numirea fostului șef al ANSVSA Mihai Țurcanu ca și consilier al premierului Victor Ponta, după ce a fost demis pentru comunicare defectuoasă, însă spune că acesta va avea multe de învățat de la șeful Guvernului.

„Nu pot să comentez o decizie a primului ministru, el conduce Guvernul, deci și ministerul Agriculturii”, a spus Daniel Constantin.

Întrebat cum va face față funcției de consiler al premierului, demis pentru comunicare defectuoasă la nivel public și interinstituțional, ministrul Agriculturii spune că Mihai Țurcanu va avea multe de învățat de la Victor Ponta.

„Cred că are de la cine să învețe acolo, din punct de vedere al comunicării. A fost demis într-adevăr pentru comunicare defectuoasă”, a mai afirmat Daniel Constantin.

Mihai Țurcanu, a demisionat de la ANSVSA, miercuri, 13 martie,de la conducerea instituției, în urma scandalului privind laptele contaminat cu aflatoxină, iar atribuţiile de conducere au fost preluate de vicepreşedintele Vladimir Mănăstireanu, până la numirea unui nou preşedinte.

b1.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page