Politic

POLITICĂ | Antonescu îi răspunde lui Dragnea: “Subscriu, sunt destule de clarificat în USL pentru a merge mai departe”

După o serie de declaraţii acide la nivelul USL, stârnite de iniţiativa unui grup de liberali care au propus modificarea legii alegerii administraţiei publice locale, astfel încât primarii să fie aleşi în două tururi, iar preşedinţii consiliilor judeţene să fie aleşi din cadrul consilierilor, preşedintele PNL Crin Antonescu a anunţat că, într-adevăr, trebuie clarificate lucrurile în cadrul USL.

“Subscriu la ideea că sunt destule de clarificat în USL pentru a putea merge mai departe în faţa cetăţenilor care ne-au dat votul”, a declarat Antonescu, într-o conferinţă de presă, la Satu Mare. Acesta a afirmat că o discuţie la nivel de USL ar trebui făcută în cazul iniţiativelor legislative importante.

“Este un simplu proiect, nimeni nu poate lua dreptul la iniţiativă a unor parlamentari, e dreptul lor. Vom discuta despre acest lucru. E bine ca iniţiativele majore să fie luate împreună, dar eu ştiu vreo trei acte legislative mai importante decât cea cu alegerile, care s-au luat fără consultarea USL şi care fac efecte, e neplăcut. Trebuie mult calm, trebuie să aşezăm nişte lucruri, să punem la punct. Nu văd de ce un partid sau altul s-ar supăra”, a completata preşedintele PNL.

Mai mult, liderul liberal a precizat că, personal, susţine varianta în care primarii să fie aleşi în două tururi.

„Eu nu sunt printre iniţiatori. Sunt pentru alagerea în două tururui a primarilor, chiar dacă foarte mulţi primari, probabil şi liberali, în funcţie nu agreează această idee. Dacă se va modifica legea în acest fel, nu e împotriva vreunui partid, este în interesul cetăţeanului. E normal ca cel ales să aibă o maximă legitimitate”, a mai spus Antonescu.

Referitor la modalitatea de alegere a preşedinţilor de CJ, liderul PNL s-a pronunţat pentru introducerea aceluiaşi sistem de vot direct, în două tururi, la fel ca în cazul primarilor.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page