Politic

POLITIC | Interesul național a fost sacrificat pentru interesul personal al lui Victor Ponta

Deputații PNL din județul Botoșani denunță derapajul democratic comis marți de putere, care, sub comanda lui Victor Ponta, a organizat o adevărată mineriadă parlamentară împotriva statului de drept, a democrației și a valorilor europene îmbrățișate de România.

Marți, interesul național a fost sacrificat încă o dată pentru interesul personal al lui Victor Ponta și al grupului pe care acesta îl conduce. Prin voința Partidului Social Democrat și aliaților săi, Parlamentul a ajuns locul unde Justiția moare.

Un partid care gândește și acționează împotriva statului și instituțiilor democratice ale acestuia, așa cum a făcut PSD în ultima vreme, ar trebui desființat și trecut în afara legii.

Victor Ponta se crede indispensabil și de neînlocuit în fruntea Guvernului, însă, în realitate, el a devenit o rușine, un bolovan de gâtul țării și o frână împotriva integrării în Schengen, împotriva investitorilor, un motiv de decredibilizare și devalorizare a României în lume.

Ponta nu răspunde în fața legii, ca orice cetățean, pentru că el se consideră deasupra legii. Marii bărbați se sacrifică pentru patrie – Ponta are pretenția ca patria să se sacrifice pentru el. Drumul său politic a ajuns însă la capăt și în disperarea de a mai salva ceva, nu mai conștientizează că se îndreaptă de tot spre dezastru. Din păcate trage și țara după el. A dovedit că are un obraz prea gros și că nu a învățat nimic din lecția alegerilor pierdute anul trecut, unde comportamentul arogant, agresiv și duplicitar i-au fost fatale. Pentru el demisia ar trebui să fie un act firesc, de onoare – virtute care însă lui îi lipsește. Comportamentul său e autist, egoist, arogant și iresponsabil. Ponta minte, sfidează și amenință în continuare.

Curând se va face însă dreptate, pentru că, ghinion, trecutul îl va ajunge din urmă și prezentul se va dărâmă peste el.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page