ImportantPolitic

POLITIC | Gheorghe Sorescu, candidat la CJ: “Bunăstare prin dezvoltare!”

Gheorghe Sorescu este candidatul PNL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, acesta fiind pe primul loc pe listă.

Sorescu deja şi-a început campania cu un program electoral numit: Bunăstare prin dezvoltare.

“Mulţumesc colegilor din partid pentru nominalizare. A fost o perioadă în care s-au făcut nişte evaluări. Partidul a apreciat calităţile manageriale, administrative şi politice. Voi promova foarte mult conceptul Bunăstare prin dezvoltare. Botoşaniul are nevoie de dezvoltare iar bunăstarea vine prin dezvoltare. Cred că am făcut dovada unei bune administrări şi gestionări a activităţii de acolo, am implementat proiectele europene. Avem o gândire de accesare a fondurilor europene. Principala problemă este cea a infrastructurii. Mă gândesc la infrastructura rutieră, chiar şi cea feroviară, la apă-canalizare, la infrastructură sanitară, la infrastructura socială, turistică. Gândim o colaborare regională. Este nevoie de o gândire a tuturor celor din zona Moldovei. La Consiliul Judeţean s-au întâmplat mai multe fapte şi mai puţine vorbe. Pot să fac şi eu vizite, să ies în fiecare zi şi să mă pozez, să vă invit şi pe dumneavoastră să vedeţi pe unde mă plimb eu. Echipa actuală a dat dovadă de bun management şi avem o gândire de maximizare a dezvoltării judeţului. Eu nu voi avea un adversar ci voi avea toţi locuitorii Botoşaniului alături de mine. Cetăţenii vor avea încredere în ceea ce am făcut şi în ceea ce le propun să facem”, a declarat Gheorghe Sorescu.

Coo-preşedintele Cătălin Flutur spune că Sorescu are şanse reale de a fi preşedintele Consiliului Judeţean şi în perioada 2016-2020.

“Sunt satisfăcut că putem veni cu un candidat cert, cu liderul, cu locomotiva pentru Consiliul Judeţean, în persoana domnului Sorescu Gheorghe. Sunt convins că experienţa dumnealui în domeniul profesional, administrativ şi politic, ne crează nouă premisele clare de a câştiga alegerile locale din 2016. Spun asta datorită efortului susţinut pe care îl fac colegii noştri din biroul judeţean şi din birourile politice locale pentru a identifica cele mai bune soluţii cu care să intrăm în această luptă electorală”, a precizat Cătălin Flutur, co-preşedinte PNL Botoşani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page