Politic

POLITIC | Doina Fedorovici câștigă un mandat de vicepreședinte PSD

Viorica Dăncilă este noul preşedinte executiv al PSD, iar Marian Neacşu îşi păstrează funcţia de secretar general. Deşi anunţase zilele trecute că nu va cere un vot de încredere la Congresul partidului, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a cerut o reconfirmare verbală a şefiei sale, care a fost urmată de aplauzele zgomotoase ale delegaţilor. Congresul PSD nu a fost lipsit de tensiuni. Ecaterina Andronescu şi Nicolae Bănicioiu s-au retras din cursa pentru funcţia de preşedinte executiv, nemulţumiţi fiind de faptul că nu au fost lăsaţi să-şi susţină discursurile în faţa delegaţilor prezenţi în sală înainte de începerea votului.

Preşedinte executiv: Viorica Dăncilă

Secretar general: Marian Neacşu

Vicepreşedinţi:

Gabriela Firea şi Robert Negoiţă (regiunea Bucureşti-Ilfov)

Carmen Dan şi Adrian Ţuţuianu (regiunea Muntenia)

Doina Fedorovici şi Gabriel Vlase (regiunea Nord -Est)

Doina Pană şi Gabriel Zetea (regiunea Nord-Vest)

Roxana Mînzatu şi Bogdan Trif (regiunea Centru)

Mirela Furtună şi Marian Oprişan (regiunea Sud-Est)

Lia Olguţa Vasilescu şi Paul Stănescu (regiunea Sud-Vest)

Natalia Intotero şi Mihai Fifor (regiunea Vest).

UPDATE: Votul la Congresul PSD s-a încheiat. Viorica Dăncilă este noul preşedinte executiv al PSD. Marian Neacşu rămâne secretar general al PSD.

Viorica Dăncilă a obţinut 2880 voturi, în timp ce Ecaterina Andronescu a primit 541 voturi şi Nicolae Bănicioiu 292 voturi.

Marian Neacşu a fost reales secretar general cu 3063 voturi. Contracandidatul său, Codrin Ştefănescu a obţinut 668 voturi.

Anunţul rezultatelor votului a fost făcut în sala aproape goală, delegaţii grăbindu-se să plece spre case, unde având de mers multe ore cu autocarele.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, sâmbătă, la finalul Congresului PSD, că alegerile s-au finalizat printr-un vot corect şi democratic, afirmând că oricine va mai vrea să discute despre cele întâmplate nu mai poate face în interiorul PSD.

„Îmi doresc foarte mult ca după acest Congres toată lumea să înţeleagă şi după spiritul acestui Congres, după atitudinea delegaţilor la Congres, să înţeleagă că marea masă a partidului nu mai acceptă acţiuni care să aducă atingere sau să reprezinte atacuri ale unor membri de partid împotriva acestui partid. Avem obiective mult prea importante, o responsabilitate majoră pentru această naţiune şi nu mai putem continua să comentăm, să dăm răspunsuri la tot felul de afirmaţii, care nici măcar nu pot fi considerate acuzaţii”, a declarat Liviu Dragnea, întrebat dacă a alegerile au fost corecte în condiţiile în care votarea a început de ora anunţată şi înainte ca toţi candidaţii să îşi susţinp discursurile.

Liviu Dragnea a afirmat că oricine va mai vrea să discute despre cele întâmplate nu mai poate face acest lucru în interiorul PSD.

„Nu vreau să comentez cine de ce a candidat, de ce nu a candidat, este foarte bine. Am susţinut şi am propus şi colegii mei au fost de acord să trecem peste orice condiţii şi oricine a dorit să candideze şi să poată candida. Este un vot democratic, corect, pe care l-a dat fiecare delegat fără să îi fie impus de cineva şi cu asta s-a închis. Alegerile s-au finalizat astăzi şi oricine mai vrea să mai discute despre aceste lucruri nu cred că mai poate face asta în interiorul partidului”, a spus Dragnea.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/live/congresul-psd-cine-sunt-candidatii-si-ce-functii-sunt-scoase-la-bataie_408198.html#ixzz59QF9UDDB

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page