Politic

POLITIC | Comunicat ALDE : ,,Felicitări, domnule deputat ALDE, Daniel Zamfir!”

Un cadou mult aşteptat pentru milioane de români, o nouă victorie împotriva abuzurilor !!!

Astăzi, în plenul Camerei Deputaţilor, iniţiativele deputatului #ALDE, Daniel Zamfir au obţinut majoritatea voturilor, cu toată opoziţia PNL şi USR, atât în cadrul comisiilor de specialitate, cât şi în plen.

Aceste legi nu mai permit băncilor să-şi bată joc de români şi să majoreze dobânzile după bunul plac, altfel încât să ţină ţara în subdezvoltare conform strategiei celor 8 #bănci străine care operează în #România ăi au avut acest obiectiv.

Aceste #legi au ca rol protejarea românilor şi a companiilor româneşti. În urma unor analize la nivel european, s-a constatat faptul că plăţile lunare efectuate de către aceştia, precum şi gradul lor de îndatorare, însumează un cost net superior cu mult cazurilor similare din Uniunea Europeană. Pe lângă toate acestea, raportul BNR a evidenţiat faptul că băncile au comis un abuz prin impunerea unor rate cu dobândă net superioare celorlalte state membre ale #UE.

#ALDE, prin actul de guvernare, urmăreşte reprezentarea intereselor cetăţenilor români, prin garantarea accesului la servicii echitabile, în acord cu nivelul din celelalte state ale UE.

Iată câteva dintre reglementări:

? Dobânda maximă la creditele ipotecare nu va putea depăși dobânda cheie a #BNR (care acum e de 2,5%) decat cu maxim 3 puncte procentuale.

? Dobânda maxima pentru #creditele de consum mai mari de 3000 de euro nu va putea depăși 18%

? Răscumpărarea creanțelor cesionate se va putea face cu cel mult dublul prețului cesiunii.

? Cei care au luat bunuri în #leasing le vor putea aduce înapoi firmei după neplata a două rate, plătind doar sumele restante şi penalităţi de cel mult 50% din aceste sume. Debitorii nu vor mai putea fi obligaţi la plata altor datorii, aşa cum se întâmplă acum şi, în plus, executarea lor nu va mai putea fi făcută decât după o decizie a judecătorului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page