ImportantLocal

Pietonalele și târgurile din Botoșani luate la ochi de polițiști și jandarmi

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost continuate acţiunile de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, impuse pentru prevenirea răspândirii Sars-Cov-2.
La cele 6 acțiuni punctuale, organizate și desfășurate ieri, 29 august, pe raza județului, au participat polițiști din cadrul I.P.J. Botosani, polițiști locali, jandarmi, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Direcției Sanitar-Veterinare si Direcției de Sănătate Publică.
S-a acționat în zonele aglomerate din județ, în zonele pietonale, târguri și piețe, terase dar și în mijloacele de transport în comun.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.700 de lei. Dintre acestea, 5 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea Legii 55/2020.
Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page