ImportantInfractional

Peste 300 de kilograme de articole pirotehnice au fost confiscate de polițiștii botoșăneni

În perioada 23 noiembrie 2020 – 10 ianuarie 2021, polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase efectuează activități de control cu privire la  legalitatea comercializării articolelor pirotehnice în cadrul acțiunii  „FOC DE ARTIFICII” desfășurată la nivel național .

Până la această dată polițiștii botoșăneni au confiscat peste 300 de kilograme de articole pirotehnice și au întocmit patru dosare penale în care sunt cercetate șapte infracțiuni privind efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice sau comercializarea acestora fără drept.

Reamintim faptul că persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor și mediului.

Referitor la persoanele fizice, atragem atenția că acestea, dacă au vârsta de peste 18 ani, pot deține și folosi în scop de divertisment doar articole pirotehnice din categoria F1.

Articolele pirotehnice de tip petardă, încadrate în categoria P1, nu sunt destinate a fi folosite în scop de divertisment, iar utilizarea ce nu corespunde cu destinația acestora se sancționează contravențional.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page