AlteleImportant

Aproape o sută de botoșăneni au fost amendați în ultimele 24 de ore pentru că nu purtau mască

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate dar și mijloace de transport în comun.

Astfel, pe raza întregului județ, au fost controlate 108 obiective și 101 mijloace de transport în comun.

Echipele de control au aplicat 116 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 33.000 de lei, 88 dintre acestea au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru era obligatoriu, iar 31 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea pe timp de noapte.

Vă recomandăm să respectați distanțarea socială, să purtați masca de protecție și să nu vă expuneți la riscuri!

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page