InfractionalLocal

Permis fals descoperit de polițiștii de frontieră în PTF Rădăuţi Prut

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut au descoperit asupra unui bărbat, cu dublă cetățenie R. Moldova şi Ucraina, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Ucraina, care era fals.

În data de 04 august a.c., în jurul orei 22.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, la volanul unui autoturism înmatriculat în Germania, un bărbat cu dublă cetăţenie, R. Moldova şi Ucraina, în vârstă de 37 de ani.
La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Ucraina, care avea imprimate datele de identitate și fotografia acestuia.
Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals. Bărbatul deţine un permis de conducere valabil, eliberat de către autorităţile din R. Moldova, pe care însă nu l-a prezentat poliţiştilor de frontieră.
Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că deşi deţinea un permis de conducere valabil, eliberat de autorităţile din R. Moldova, a obţinut permisul cu însemnele autorităţilor din Ucraina, contra sumei de 200 de dolari, cu scopul de a se angaja şofer de TIR în Ucraina.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals şi fals material în înscrisuri oficiale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page