Important

Nationala Romaniei joaca pe 29 februarie un meci amical cu Uruguay

După turneul de pregătire din Antalya, echipa naţională continuă seria meciurilor amicale din acest an cu un joc împotriva Uruguayului. Partida se va disputa miercuri, 29 februarie, pe Arena Naţională şi va fi transmisă în direct atît de Antena 1 cît şi de GSP TV.

Dacă Argentina ne-a tras clapa anul trecut şi a refuzat să mai vină la meciul programat în luna august la Bucureşti, Uruguay, una dintre cele mai puternice formaţii din lume, va onora contractul cu FRF aducînd toate vedetele.

Inclusiv atacantul formaţiei Liverpool, Luis Suarez, aflat în centrul unui scandal pentru insulte la adresa lui Patrice Evra, de la Manchester United, a fost convocat de selecţionerul Oscar Washington Tabárez pentru meciul amical al Uruguayului cu România, programat la 29 februarie.

Pe lista celor 23 de jucători care vor fi deplasaţi la Bucureşti se află şi celelalte vedete al formaţiei care s-a clasat pe locul 4 la ultimul Mondial, în Africa de Sud, după 2-3 cu Germania: Cavani (Napoli), Forlan (Inter), Lugano (PSG), Muslera (Galatasaray), Pereira (Benfica).

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page