ImportantStiri

NATIONAL | Tânără de 16 ani, înjunghiată mortal de fostul iubit în faţa casei. Ultimele ei cuvinte: “Te iubesc, mami”

Vineri seară, o tânără de 16 ani din oraşul Fieni, Dâmboviţa, a fost înjunghiată mortal de fostul iubit. Orbit de gelozie, acesta a înjunghiat-o de 20 de ori. Cu ultimele forţe, fata i-a transmis un mesaj mamei sale.

O fată de numai 16 ani din Fieni, județul Dâmbovița, a fost înjunghiată mortal, în noaptea de vineri spre sâmbătă, chiar în fața casei, de către un tânăr de 23 de ani care i-a fost până nu demult iubit, potrivit targovistenews.ro.

Adolescenta a avut cu tânărul o relaţie de doi ani şi opt luni, dar după despărţirea de el şi-a făcut o altă relaţie, iar acest lucru l-a înfuriat pe fostul partener.

Vineri noapte, fata se întorcea acasă când a fost atacată cu cruzime de fostul iubit. Părinţii tinerei au declarat că fata a fost înjunghiată de 20 de ori, iar ultimele ei cuvinte au fost: “Te iubesc, mami”.

“Multiple plăgi înjunghiate, cea mai gravă la gât. S-a încercat resuscitarea, fără rezultat”, a declarat Loredana Budoiu, asistent medical Ambulanța Fieni.

Victima a fost transportată cu o ambulanţă la Spitalul Orăşenesc Pucioasa, însă medicii nu au reuşit să o salveze.

Atacatorul a fost reţinut de poliţie şi este audiat de procurori.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page