Stiri

NATIONAL | Muncitor decapitat de un coleg care a încercat să-l salveze cu un excavator după o surpare de pământ

Doi muncitori care încercau să branşeze o conductă la o adâncime de doi metri şi jumătate au fost surprinşi, marţi după-amiază, de un mal de pământ în localitatea doljeană Poiana Mare, unul dintre ei fiind decapitat de către un coleg care a încercat să-i salveze pe cei doi cu un excavator.

Cei doi muncitori angajaţi ai TCIF Craiova, un tânăr de 25 de ani, din municipiu, şi un gorjean de 47 de ani, încercau, marţi, să branşeze o conductă în localitatea doljeană Poiana Mare, la o adâncime de peste doi metri şi jumătate, iar la un moment dat malul de pământ s-a surpat peste ei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Colegii celor doi muncitori au sărit imediat în ajutor încercând să-i scoată de sub malul de pământ, însă unul dintre ei, craioveanul Dumitru Nicolete, de 25 de ani, a fost decapitat de cupa unui excavator în timpul manevrelor de salvare.

Celălalt bărbat, Petre Fischelea, de 47 de ani, din judeţul Gorj, a fost scos de sub malul de pământ, cu ajutorul pompierilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, care fuseseră anunţaţi despre accident.

Din primele date de la faţa locului a reieşit că excavatorul era manevrat de către un bărbat de 58 de ani, din judeţul Gorj, coleg de şantier cu muncitorii prinşi sub pământ.

Cadavrul tânărului craiovean a fost dus la morgă, unde urmează să se stabilească dacă era deja mort în momentul în care colegii săi au intervenit cu excavatorul sau bărbatul a murit în urma acestei manevre.

Inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Dolj au stabilit că cei doi muncitori lucrau cu contracte de muncă în cadrul firmei respective şi erau muncitori necalificaţi.

Inspectorii de muncă şi poliţiştii fac anchete pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.

“Malurile de pământ erau parţial sprijinite pe lungimea şanţului la care lucrau munictorii, o parte era asigurat, dar în locul în care s-a produs alunecarea nu erau luate măsurile necesare de asigurare”, a declarat Cătălin Mohora, inspector şef ITM Dolj.

Muncitorul de 47 de ani, din judeţul Gorj, care a fost salvat, a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova.

În acest caz se fac cercetări pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă

Muncitorul rănit este în afara oricărui pericol

Bărbatul a fost transportat cu un elicopter SMURD de la locul accidentului, din localitatea doljeană Poiana Mare, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, medicii spunând că muncitorul are o fractură de claviculă, însă starea lui de sănătate este bună.

“Pacientul a fost preluat de echipajul de la urgenţe, stabilizat, i s-a făcut o tomografie, avea o fractură de claviculă, dar stare generală bună, se află în afara oricărui pericol şi va mai rămâne sub supravegherea medicilor şi în această noapte, urmând ca în cursul zilei de mâine (miercuri – n.r.) să poată fi şi externat”, a declarat Bogdan Fănuţă, managerul Spitalului de Urgenţă din Craiova.

Sursa: www.mediafax.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page