Stiri

NATIONAL | Judecător acuzat că racola fete pe FACEBOOK: Magistratul le invita acasă şi le promitea că le face AVOCATE

Un judecător din Bacău racola tinere de pe o rețea de socializare și le lua banii, mințindu-le că le va ajuta să intre în avocatură. A ajuns până acolo încât simula chiar și examene de admitere în barou. Totul a ieşit la iveală după ce o tânără a depus plângere.

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis strămutarea la Iaşi a unui dosar în care un judecător este acuzat de fals în inscrisuri sub semnatură privată, folosirea fără drept a denumirilor Barou sau Uniunea Naţională a Barourilor din România şi înşelăciune, potrivit BZI.

Judecătorul Vasile Sorin Curpan, de la Judecătoria Bacău, va fi judecat la Curtea de Apel Iaşi, alături de Vasile Botomei, decanul Baroului Paralel din Bacău şi Cosmin Burleanu, un alt individ care s-a dat drept avocat, deşi nu era înscris în Barou. Procurorii bacăuani au declanşat cercetările în momentul în care o tânără a fost “agăţată” pe Facebook chiar de judecător.Victima terminase Facultatea de Drept, dorind să devină avocat. Ulterior, magistratul chiar a ajuns la tânără acasă pe motiv că îi verifică pregătirea profesională.

În continutul plângerii, partea vatamata precizeaza ca la data de 19.04.2012, l-a cunoscut pe învinuitul Curpan Vasile Sorin pe o retea de socializare, care s-a recomandat ca fiind judecator si interesat sa colaboreze cu aceasta. A invitat-o a doua zi, la biroul sau din cadrul Judecatoriei Bacau, unde au continuat discutiile, învinuitul manifestând disponibilitatea de a o ajuta sa se realizeze în profesie, luând cunostinta ca partea vatamata este absolventa a Facultatii de Drept. Cu aceasta motivatie, învinuitul ar fi chemat-o, în mod repetat, pe partea vatamata la biroul sau sau în sedintele de judecata conduse de acesta, pentru ca ulterior dupa terminarea programului de lucru, sa faca vizite repetate la domiciliul familiei C. F., sub pretextul ca supravegheaza pregatirea profesionala a partii vatamate pentru prestarea în viitor de activitati juridice“, se arată în rechizitoriul dosarului.

Astfel, în mai 2012, fata a dorit să îşi depună dosarul pentru a deveni mediator. În acel moment, judecătorul a sfătuit-o să intre în avocatură, dar ea a fost supusă unui examen simulat pentru intrarea în barou, fără să ştie. Pentru a intra în acest barou ilegal, tânăra a plătit 4.000 lei. Din aceşti bani, o parte au ajuns la judecător.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page