ImportantStiri

NATIONAL | Guvernul Ponta III a depus jurământul. Traian Băsescu: Șampanie n-am, că premierul mi-a dat buget mic

Miniștrii cabinetului Ponta III au depus jurământul la Cotroceni, miercuri seară, la o oră după ce preşedintele Traian Băsescu anunțase că va valida noul guvern care a trecut marți de votul Parlamentului. Blocajul instituțional ce amenința viața politică din România a fost înlăturat după ce premierul și președintele au ajuns la un compromis.

Ceremonia învestirii noilor miniștri a început, ca de obicei, cu intonarea imnului de stat. Noul ministru de Finanțe, tânăra Ioana Petrescu (a patra de la dreapta la stânga în foto – n.r.), a fost singura care a ascultat imnul țării ținând mâna în dreptul inimii:

Miniștrii Cabinetului Ponta III au depus, pe rând, jurământul.

În timpul ceremoniei, președintele a fost relaxat și a fost văzut zâmbind sau schimbând câteva cuvinte cu cei din jur.

„Vedeți, am știut de ce n-am vorbit azi-dimineață” (la învestirea lui Gabriel Oprea ca ministru de interne – n.r.), a spus Traian Băsescu înainte să ia cuvântul.

În discursul de la încheierea ceremoniei, președintele a salutat că sunt atât de mulți miniștri tineri în Executiv, dar a salutat și revenirea UDMR la guvernare, pe care, invocând propria experiență, i-a numit „aliați de nădejde”. Președintele le-a dorit succes noilor miniștri și le-a urat o „guvernare cât mai eficientă”, subliniind că principala problemă a României este creșterea competitivității.

„Șampanie n-am, că premierul mi-a dat un buget mic!”, a spus în final președintele, râzând. „Discutați cu el, să vă dea la Palatul Victoria!”, i-a îndemnat Traian Băsescu pe noii miniștri.

Sursa: www.digi24.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page