Important

NATIONAL | Bani de la buget pentru infractori, prostituate şi călugări

Noul cod fiscal reglementează clar contribuţiile la sănătate pentru persoanele care nu au venituri legale. Astfel, pentru persoanele aflate în arest preventiv sau în închisoare dările vor fi achitate din bani publici. Sumele anuale alocate pentru astfel de plăţi sunt impresionante.

Noul cod fiscal spune că deţinuţii, călugării, prostituatele primesc gratis de la stat servicii medicale. Statul se angajeazî să plătească pentru fiecare contribuţia de 5,5 % din salariul minim pe economie. Potrivit România TV, pentru fiecare se va aloca din buget 60 de lei în fiecare lună.

COD FISCAL 2015: Începând cu data de 1 ianuarie 2017, contribuţia de asigurări sociale la angajat se reduce de la 10,5% la 7,5%, iar la angajator de la 15,8% la 13,5%.

COD FISCAL 2015. Proiectul noului Cod fiscal introduce un plafon maxim de cinci salarii medii brute pentru baza lunară de calcul a contribuţiei la asigurările sociale şi contribuţiei la asigurările de sănătate, începând cu data de 1 ianuarie 2016. De asemenea, se introduce obligaţia de plată a CAS şi CASS pentru toate persoanele fizice care realizează venituri. Este vorba de aproximativ 828.000 de persoane fizice autorizate.

Începând cu data de 1 ianuarie 2017, contribuţia de asigurări sociale la angajat se reduce de la 10,5% la 7,5%, iar la angajator de la 15,8% la 13,5%.

Proiectul noului Cod Fiscal prevede reducerea cotei standard a taxei pe valoarea adăugată, de anul viitor, de la 24% la 20%, iar pentru carne, peşte, legume şi fructe produse alimentare de bază la 9%.

Cota standard de TVA ar urma să fie redusă în continuare, la 18%, din ianuarie 2018.

Documentul prevede reducerea cotei standard pentru toate bunurile şi serviciile de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016, reducerea cotei de TVA pentru carne, peşte, legume şi fructe de la 24% la 9% începând cu 1 ianuarie 2016 şi introducerea taxării inverse pentru livrarea de clădiri, părţi de clădire şi terenuri de orice fel, pentru a căror livrare se aplică regimul de taxare, începând cu 1 ianuarie 2016.

Ulterior, cota standard de TVA ar urma să fie diminuată de la 20% la 18%, începând cu 1 ianuarie 2018.

Cota unică de impozitare va fi redusă de la 16% la 14% din ianuarie 2019, conform proiectului noului Cod Fiscal.

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că proiectul noului Cod Fiscal şi de procedură fiscală nu reprezintă forma finală, fiind discutat cu mediul de afaceri, societatea civilă şi contribuabili şi că Guvernul nu impune nimic, iar dacă va fi adoptat, va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2016.

În următoarele luni, proiectele Codului fiscal şi Codului de procedură fiscală vor fi supuse unei ample consultări publice cu reprezentanţii mediului de afaceri, mediului academic, structurilor asociative, partenerilor sociali, ai tuturor factorilor interesaţi. De asemenea, vor continua consultările interministeriale.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page