LocalMeteo

Moldova, sub Cod galben și portocaliu de vânt și ninsori viscolite!

Administrația Națională de Meteorologie a emis o ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ de COD GALBEN și COD PORTOCALIU de intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării, ninsori moderate cantitativ și viscol în zona de munte și local în jumătatea nordică.

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 17 ianuarie, ora 16 – 18 ianuarie, ora 08
Fenomene și zone vizate: intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării, ninsori moderate cantitativ și viscol în zona de munte și local în jumătatea nordică.

Din seara zilei de luni (17 ianuarie) și până în dimineața zilei de marți (18 ianuarie), vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a țării.

La munte vor fi rafale de 80…110 km/h, iar în Moldova, Transilvania și sudul Olteniei viteza vântului va atinge 65…70 km/h și pe arii restrânse 80 km/h. În celelalte regiuni vor fi intensificări locale și temporare îndeosebi spre seară și în prima parte a nopții de luni spre marți, cu viteze în general de 55…65 km/h.

În zona de munte va ninge viscolit, local moderat cantitativ, îndeosebi la peste 1700 m, unde vizibilitatea se va reduce semnificativ. Ninsori viscolite se vor semnala local și în jumătatea nordică a teritoriului.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 17 ianuarie, ora 16 – 18 ianuarie, ora 08

Fenomene și zone vizate: în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură și local în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali, intensificări puternice ale vântului, viscol și vizibilitate foarte redusă.

În zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură și local în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali, vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110…140 km/h. Va ninge viscolit, local mai abundent (15…25 l/mp), vizibilitatea va fi foarte redusă, iar zăpada troienită.

Dacă sunteți nevoiți să porniți la drum, informați-vă despre condițiile de trafic. Puneți în mașină lucruri necesare în caz de urgență: lanțuri antiderapante, lopată pentru zăpadă, lanternă, un sac cu nisip, apă, pături, încărcător pentru telefon.
 Aveți grijă unde parcați autoturismele, astfel încât acestea să fie în siguranță.
 Informaţi-vă permanent asupra condiţiilor meteorologice şi a modului în care acestea evoluează!
În perioada cu vânt puternic, fiți foarte atenți dacă vă deplasați în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți. Dacă este posibil, întrerupeți orice activitate în aer liber și adăpostiți-vă în locuințe sau în spații care să vă asigure protecția!
 Parcați autoturismele în locuri ferite!
Nu atingeți firele de electricitate dacă sunt căzute la pământ și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate: corturi, schele sau clădiri cu fațade ce prezintă semne de degradare.
În situații de urgență, care vă pun în pericol viață sau bunurile, sunați imediat la 1️⃣1️⃣2️⃣!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page