Meteo

METEO | Cum va fi vremea în următoarele zile

Vremea se va menține caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și pe arii restrânse ploi slabe, de scurtă durată.

Vineri, vremea se va menține caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și pe arii restrânse ploi slabe, de scurtă durată, ziua în regiunile estice, sud-estice și centrale, iar seara și noaptea în cele nordice. La munte, îndeosebi în nordul Carpaților Orientali, se vor semnala precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în special pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 7 și 15 grade, iar cele minime se vor situa între -4 grade în estul Transilvaniei și 5 grade în Dealurile de Vest și pe litoral. Cu precădere la începutul intervalului, în zonele joase de relief, pe arii restrânse se va semnala ceață.

Sâmbătă, valorile termice vor fi mai ridicate decât în intervalul anterior, astfel încât în cea mai mare parte a țării, vremea va deveni deosebit de caldă pentru această dată. Temperaturile maxime se vor situa între 8 și 18 grade, iar cele minime între 0 și 7 grade, mai scăzute în depresiuni, până spre -3 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări și ploi slabe îndeosebi în partea a doua a intervalului, local în jumătatea vestică a teritoriului și izolat în rest. La munte, la peste 1500 m, trecător mai pot fi precipitații și sub formă de lapoviță sau ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Vor fi condiții de ceață, dimineața și noaptea, în zonele joase de relief, în special din sud și sud-est.

Duminică, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 și 19 grade, iar cele minime între -1 și 11 grade. În regiunile intracarpatice și la munte, cerul va fi mai mult noros, temporar va ploua, iar pe crestele montane vor fi posibile și precipitații sub formă de ninsoare. În restul teritoriului, cerul va avea înnorări trecătoare, iar burniță sau ploi izolate vor fi în a doua parte a intervalului. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în cursul nopții în vest și la munte, în special la altitudini mari. Dimineața și noaptea, cu precădere în zonele joase din sudul și estul țării, local va fi ceață.

Luni, vremea se va menține deosebit de caldă pentru aceasă perioadă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 și 19 grade, iar cele minime între 1 și 9 grade. Cerul va avea înnorări și temporar va
ploua în cea mai mare parte a țării, iar pe crestele montane pot fi și precipitații sub formă de ninsoare. Izolat vor fi posibile cantități mai importante de apă. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în vest, la munte și pe arii restrânse în rest.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page