Local

Maraton de vaccinare în Piața Revoluției

S-a dat startul maratonului de vaccinare din fața Palatului Administrativ vineri la ora 12, după ce angajații de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență au instalat corturile ce vor găzdui în acest week-end un nou centru de vaccinare temporar. Cu ajutorul angajaților Primăriei, Poliției Locale, Inspectoratului de Jandarmi și ai Instituției Prefectului tabăra mobilă de vaccinare a fost montată până la amiază, când au fost administrate primele vaccinuri. La locul faptei au fost prezenți prefectul Dan Nechifor și Monica Adăscăliței, directorul DSP Botoșani, care au anunțat reprezentanții presei că un nou maraton va fi organizat de sărbătoarea copiilor ce stă să vină.

„În zilele de 30 mai și 1 iunie vom relua seria de maratoane, locația rămânând aici pentru că e ultracentrală și la îndemâna atâtor trecători. În plus, vom amenaja o scenă pentru organizarea unor momente artistice care să atragă botoșănenii în zonă. Muzică pentru tineri și nu numai, dansuri și mici artiști care să fie aplaudați la scenă deschisă”, a declarat prefectul Dan Nechifor.

Programul de funcționare a taberei mobile, unde botoșănenii se pot vaccina la liber cu Pfizer, va fi în intervalul 8-20, în zilele de sâmbătă și duminică, vineri urmând să fie deschisă tot până la ora 20.  În prima oră de după deschidere se vaccinaseră deja 20 de botoșăneni.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page