Importantsocial

LOCAL | Zeci de sancțiuni după o acțiune a polițiștilor botoșăneni – FOTO&VIDEO

Marți, poliţiştii din Ştefăneşti, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Ordine Publică şi lucrători ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi,  au organizat o acţiune pe raza oraşului Ştefăneşti şi a localităţilor învecinate, pentru verificarea respectării prevederilor Ordonanţelor Militare.

Cu ocazia acţiunii au fost legitimate 62 de persoane şi controlate 12 autovehicule.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 29 de sancţiuni în valoare totală de peste 42.000 de lei, dintre care 27 pentru nerespectarea prevederilor ordonanţei Militare nr. 3/2020 în valoare de 42.000 de lei  şi 2 sancţiuni pentru abateri de la prevederile Legii 61/1991 în valoare de 200 de lei.

De asemenea,  cu ocazia activităţilor desfășurate, au fost difuzate mesaje de informare către public prin intermediul megafoanelor autospecialelor din dotare, s-a verificat modul de respectare a măsurii izolării la domiciliul a mai multor persoane precum și  respectarea de către agenții economici a măsurilor impuse.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page