Important

LOCAL | Zeci de premii la Festivalul Concurs de Ouă Încondeiate desfășurat în week-end la Rogojești. Vezi cine sunt câștigătorii!

Și-au demonstrat îndemânarea și măiestria în arta încondeierii ouălor și au plecat acasă cu premii.

10 meșteri populari consacrați, din cei 25 prezenți la concurs, precum și 8 dintre cei 30 de elevi participanți au fost răsplătiți de juriu cu premii în bani.

Festivalul Concurs de Ouă Încondeiate, ediția a II-a, s-a desfășurat sâmbătă și duminică în satul Rogojești, comuna Mihăileni, microzonă reprezentativă pentru județul Botoșani, în organizarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani și Parohia “Nașterea Maicii Domnului” Rogojești.

La manifestare au participat meșteri și ucenici din Concești, Brodina, Vatra Moldoviței, Paltin, Rogojești, Vlădeni și Bucecea.

Iată cine sunt premianții:

SECȚIUNEA ADULȚI

TROFEUL FESTIVALULUI- URSULEAN MARIA, Bucecea – Botoșani

PREMIUL I- OMANIA PAULA, Brodina – mun. Rădăuți, jud. Suceava

PREMIUL AL II-LEA- MAROCICO ANA, Ulma – mun. Rădăuți, jud. Suceava

 

PREMIUL AL III-LEA 

CORICIUC SILVIA, Rogojești – Botoșani

DARIE VASILENA, Vatra Moldoviței – Suceava

 

MENȚIUNE

GIURANIUC AURORA, Rogojești – Botoșani

Preot ONICIUC CLAUDIU CONSTANTIN, Vlădeni – Botoșani

ȚÎMPĂU ROZINA, Ciocănești – Suceava

FUNDIUR VICTORIA, Rădăuți – Suceava

PETRAȘCIUC DORINA, Rogojești – Botoșani

 

SECȚIUNEA COPII

PREMIUL I

CONSTANTIN ANAMARIA, Vlădeni – Botoșani

SCALSCHI LUSIANA, Rogojești – Botoșani

PREMIUL AL II-LEA- MIHĂILESCU MĂDĂLINA, Rogojești – Botoșani

PREMIUL AL III-LEA- DRUMBARIU CRISTINA, Bucecea – Botoșani

MENȚIUNE

ȚÎMPĂU MIRELA ANTONELA, Ciocănești – Suceava

OMANIA ANDREEA, Brodina – mun. Rădăuți, jud. Suceava

URSULEAN SÂNZÂIANA, Bucecea – Botoșani

HLEUCĂ EMANUEL, Rogojești – Botoșani

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page