Important

LOCAL | Zeci de angajatori din Botoșani, amendați de inspectorii de muncă

Conform situţiei centralizatoare privind activitatea compartimentelor Control Relaţii de Muncă şi Control Muncă Nedeclarată, în perioada 01.01.201931.03.2019, în cadrul acţiunilor de control au fost verificate un număr de 306 unităţi, 95 de controale fiind de fond şi 5 controale având ca tematică respectarea unor legi speciale.

Pentru neconformităţile constatate au fost sancţionaţi un număr de 35 angajatori, au fost dispuse 500 măsuri de remediere, au fost aplicate 52 sancţiuni contravenţionale, dintre care 35 amenzi în valoare totală de 252.000 lei şi 17 avertismente.

 

Verificarea modului în care angajatorii respectă prevederile Codului Muncii – Legea nr. 53/2003, republicată şi actualizată, ale altor acte normative de dreptul muncii, precum şi ale clauzelor contractelor colective de muncă.

În perioada 01.01.201931.03.2019, compartimentele Control Relaţii de Muncă şi Control Muncă Nedeclarată şi-au desfăşurat activitatea în baza programărilor lunare şi a temelor din “Programul de actiuni” al ITM Botoşani pentru anul 2019.

Astfel, în această perioadă, au fost verificaţi din punct de vedere al modului în care respectă prevederile legale referitoare la încadrarea în muncă un număr de 304 agenţi economici, 10 angajatori fiind sancţionaţi pentru că foloseau muncă nedeclarată.

Au fost depistate un număr de 11 persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, dintre care 3 femei. În urma acestor verificări au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale, dintre care 10 amenzi în valoare totală de 200.000 lei şi 1  avertisment. Au fost dispuse un număr de 11 măsuri.

În acţiunile de control efectuate de către inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoşani, odată cu identificarea cazurilor de muncă nedeclarată s-a urmărit în tematica de control şi evaluarea modului în care agenţii economici respectă dispoziţiile imperative ale Legii 53/2003, referitoare la executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă ale salariaţilor, precum si a altor acte normative din dreptul muncii.

În acest sens, au fost aplicate un număr de 47 sancţiuni contravenţionale, dintre care 32 amenzi şi 15 avertismente, valoarea amenzilor fiind de 251.000 lei.

Verificarea modului în care se respectă de către agenţii economici prevederile O.G. 25/2014 referitoare la încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.

Pe parcursul trimestrului I 2019, au fost efectuate 3  controale din care 3 împreună IGI.

Nu au fost constatate deficienţe , nu s-au dispus măsuri şi nu s-au aplicat sancţiuni.

 

Verificarea modului în care angajatorii respectă prevederile H.G. 905/2017 privind întocmirea, completarea şi transmiterea la inspectoratul teritorial de muncă a registrului general de evidenţă a salariaţilor.

În conformitate cu prevederile H.G.905/2017 privind întocmirea, completarea şi transmiterea registrului general de evidenţă a salariaţilor în format electronic, în termenul legal, din totalul de 292 angajatori controlaţi în perioada 01.01.201931.03.2019, au fost sancţionaţi 3 angajatori, toţi cu amendă, în sumă totală de 7000 lei. Pentru remedierea deficienţelor constatate au fost dispuse 55 măsuri .

Verificarea modului în care angajatorii respectă prevederile Legii nr.52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri şi a normelor de aplicare a acesteia, cu modificările şi completările ulterioare.

În perioada 01.07.201830.09.2018 nu s-au efectuat controale privind respectarea de către angajatori a prevederilor Legii nr.52/2011, privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri. În această perioadă un numar de 2 angajatori au achiziţionat Registrul de evidenţă a zilierilor, un număr de 35 angajatori au transmis copia registrului, fiind înregistrate 9871 de poziţii în registru. 

Verificarea modului în care angajatorii respectă prevederile art. 129 alin. 1 şi 2  din Legea dialogului social nr.62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.     

Pe parcursul trimestrului I al anului 2019, inspectorii din cadrul Compartimentului Control Relaţii de Muncă au verificat 11 de angajatori, sub aspectul respectării dispoziţiilor art.129, alin 1 şi 2 din Legea dialogului social nr.62/2011 republicată, şi au constatat că la un număr de 2 unităţi nu se respectă prevederile acestei legi, drept pentru care au fost dispuse 2 măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate.

În domeniul Securitate şi Sănătate în Muncă

În vederea îndeplinirii obiectivelor sale strategice Compartimentul Control Sănătate şi Securitate în Muncă din Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoşani elaborează, anual, un Program propriu de acţiuni, în conformitate cu Programul cadru de acţiuni al Inspecţiei Muncii în care sunt prevăzute activităţile pe care inspectorii de muncă urmează să le desfăşoare.

Astfel, în această perioadă, au fost efectuate 175 controale pentru verificarea respectării prevederilor legale din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; au fost aplicate 452 sancţiuni contravenţionale din care 7 amenzi în valoare de 46500 lei şi 445 avertismente.

 

Au fost desfăşurate următoarele activităţi:

  1. Campanie națională „Program educațional privind prevenirea în mediul lucrativ și consilierea profesională timpurie a elevilor din ciclul gimnazial” – Proiect AVE.

La această acţiune participă un număr de 5 unităţi şcolare din judeţul Botoşani(liceul Dimitrie Negreanu, liceul tehnologic Stefan cel Mare Vorona, liceul tehnologic Bucecea, colegiul economic Octav Onicescu Botoşani şi liceul tehnologic Nicolae Bălcescu Flămânzi). Concursul judeţean are loc în data de 16.04.2019

  1. Campanie națională privind obligațiile angajatorilor de a implementa, pe baza principiilor generale de prevenire, a măsurilor necesare pentru asigurarea securității și protecția lucrătorilor care își desfășoară activitatea la înălțime.

S-a nominalizat grupul local de lucru care va participa la acţiune, urmând a se desfăşura acţiuni de mediatizare, informare şi conştientizare privind riscurile de cădere de la înălţime cu principalii actori din judeţ cu activitatea din domeniul construcţiilor.

  1. Campanie națională privind verificarea respectării prevederilor referitoare la autorizarea funcționării din punct de vedere al securității și sănătății în muncă, conform H.G. nr.1425/2006, cu modificările și completările ulterioare.

A avut loc o şedinţă de conştientizare în data de 27.03.2019, la care au participat un număr de 30 unităţi, cărora le-a fost prezentată metodologia acţiunii. Acţiunile de control urmează a fi efectuate începând cu trimestrul II.

  1. Campanie naţională de supraveghere a pieţei produselor industriale din domeniul de competenţă al Inspecţiei Muncii, conform Programului sectorial pentru anul 2019, coordonat de către Comisia Europeană.

Au fost efectuate un număr de 12 controale, conform metodologiei acţiunii, în care au fost controlate un număr de 65 produse.

  1. Acțiune de îndrumare a inspectorilor de muncă din serviciile și compartimentele de control securitate și sănătate în muncă, pentru o abordare unitară a prevederilor legislației din domeniul de competență și pentru diseminarea modelelor de bune practici în activitatea de control și cercetare a evenimentelor.

Au fost îndrumaţi inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Control Securitate şi Sănătate în Muncă cu privire la abordarea unitară a prevederilor legislaţiei din domeniul SSM pentru aplicarea metodelor de bune practici în activitatea de control şi cercetarea evenimentelor.

  1. Acţiune de monitorizare privind riscurile existente la locurile de muncă din microîntreprinderi (1 – 9 lucrători).

Au fost transmise un număr de 120 chestionare angajatorilor din categoria microîntreprinderilor, conform metodologiei acţiunii, pe care majoritatea le-au completat şi transmis inspectorilor, urmând ca aceştia să le analizeze şi să efectueze controale în perioada următoare.

  1. Acţiune de informare referitoare la bunele practici europene privind verificarea evaluării riscurilor din perspectiva de vârstă şi gen, precum şi de prevenire a afecţiunilor musculo-scheletice şi a riscurilor psihosociale.

A fost nominalizat grupul local de lucru, conform metodologiei acţiunii, urmând a se efectua în perioada următoare acţiuni de conştientizare.

 

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate de către serviciile Control Relaţii de Muncă şi Sănătate şi Securitate în Muncă, în cursul trimestrului I 2019, este de 298500 lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page