ImportantLocal

LOCAL | Veste proastă pentru șoferi! Amenzile, primele datorii care trebuie achitate la bugetul local, înaintea taxelor pentru clădiri și mașini

Șoferii români nu sunt foarte îngrijorați atunci când sunt amendați în trafic și nu își fac o prioritate din plata rapidă a acestor amenzi, primarii reușind să încaseze anul trecut, în bugetul local, doar 25% din totalul amenzilor rutiere aplicate. De la persoanele juridice amendate pentru diverse contravenții rutiere, precum necomunicarea identității persoanei careia i-a încredintat mașina pe drumul public sau neaducerea drumului la starea inițială după o lucrare, au încasat numai 40% din totalul amenzilor, iar concluzia autorităților este tristă: efectul corectiv nu există!

Pentru acest an, însă, speranțele primarilor sunt mari și cred că pot dubla gradul de încasare, de la 25% la 65%, respectiv de la 40% la 80%, ca efect al noului Cod de procedură fiscală, care stabilește că amenzile sunt primele datorii care trebuie achitate la bugetul local, înaintea taxelor pentru clădiri și mașini.

În România, gradul de încasare a amenzilor prevăzute de Legea circulației este extrem de scăzut, comparativ cu nivelul de peste 90% din alte state membre ale Uniunii Europene, în Olanda sumele plătite cifrându-se la 98%, relevă un document guvernamental redactat în urmă cu o săptămână și prezentat acum de Profit.ro.

“Amenzile contravenționale sunt aplicate pentru încălcări ale prevederilor legale, sancțiunea având scopul de a corecta comportamentul contravenientului și de a preveni, pe viitor, încălcarea legii. În condițiile în care aceste amenzi nu sunt achitate de contravenienți, efectul corectiv este inexistent”, este trista concluzie a autorităților. Aceasta deoarece autoritățile locale nu dispun de pârghii legale eficiente de constrângere la plata amenzii, iar amenda poate fi prescrisă în 5 ani.

În 2014, numai pentru circulația fără rovinietă valabilă au fost aplicate 226.069 amenzi, iar anul trecut au fost semnate mai mult de 357.531 procese-verbale de sancționare.

Există însă așteptări mari din partea acestui an, primul în care noul Cod de procedură fiscală aduce următoarea regulă, modificând ordinea de stingere a obligațiilor fiscale: amenzile sunt primele datorii achitate la bugetul local, înaintea taxelor pentru clădiri și mașini, chiar și atunci când sunt contestate în instanță.

Până în acest an, contribuabilii au putut alege ce tipuri de datorii plătesc mai întâi la bugetele locale, dar noul Cod de procedură fiscală, intrat în vigoare la 1 ianuarie, a modificat ordinea de stingere a obligațiilor fiscale, stabilind că “în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal local cu suma plătită, se sting cu prioritate amenzile contravenționale individualizate în titluri executorii, în ordinea vechimii, chiar dacă debitorul indică un alt tip de obligație fiscală”.

Deci, chiar dacă o persoană vine la ghișeul primăriei pentru a plăti impozitul pe locuință, banii pe care îi înmânează funcționarului acoperă în primul rând o eventuală amendă neachitată. Este vorba, în principal, de amenzi aplicate de poliția rutieră sau de poliția locală pentru încălcarea normelor de circulație, de parcare sau de conviețuire și ordine publică.

Bazându-se pe această nouă regulă, primarii estimează acum, conform documentului, că gradul de încasare a acestor amenzi va urca de la 25% la 65% în cazul persoanelor fizice, respectiv de la 40% la 80% pentru persoanele juridice, potrivit profit.ro.

viewscnt

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page