ImportantLocal

LOCAL | Trofeul Festivalului Concurs de Ouă Încondeiate a plecat la Vatra Moldoviţei, jud. Suceava

Sâmbătă, 9 aprilie 2016, a avut loc deschiderea oficială a Festivalului – Concurs de Ouă Încondeiate, Ediţia a III-a, organizat de către Centrul Judeţean pentru   Conservarea şi  Promovarea   Culturii Tradiţionale   Botoşani împreună cu Parohia „Naşterea Maicii Domnului” din Rogojeşti.

Evenimentul s-a bucurat de prezenţa domnului director al Direcţiei pentru Cultură Dănuţ Huţu şi a domnului primar Laurenţiu Barbacariu.

Părintele paroh  Ioan Flaviu Rus a  oficiat, înaintea derulării propriu-zise a concursului, slujba religioasă cu   binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan -Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. După aceasta, a urmat urarea de bun venit a managerului Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale – doamna Cornelia Ciobanu adresată meşterilor populari invitaţi şi o succintă prezentare a semnificaţiilor legate de un simbol arhetipal, care este regăsit în mitologia universală, de către referentul etnograf al instituţiei, Margareta Mihalache 

În urma jurizării, la secţiunea adulţi au fost selectaţi următorii participanţi:

Coca Elena – Trofeul Festivalului – Concurs de Ouă Încondeiate – Vatra Moldoviţei, Suceava

Premiul I – Doroftei Silvia –Fundu Moldovei, Suceava;

Premiul al II-lea – Omania Paula –Brodina, Rădăuţi, Suceava;

Premiul al II-lea – Ursulean Maria –Bucecea, Botoşani;

Premiul al III-lea – Bohaiciuc Elena –Rogojeşti, Botoşani;

Menţiune – Fundiur Victoria – Rădăuţi, Suceava;

Menţiune – Marocico Ana – Ulma, Rădăuţi, Suceava;

Menţiune – Cristea Lucica – Coşna, Suceava;

Menţiune – Costil Odarca – Ulma, Rădăuţi, Suceava;

 

La secţiunea copii pe categorii de vârstă, respectiv 7-12 şi 13-18 ani:

 

Premiul I – Omania Andreea Elena –Brodina, Rădăuţi, Suceava;

Premiul al II-lea – Ursulean Sânziana –Bucecea, Botoşani;

Premiul al III-lea – Hîrtie Denisa – Vlădeni, Botoşani;

Menţiune – Amăriuţei Antonia – Bucecea, Botoşani;

Menţiune – Dumbravă Alexandra Andreea – Rogojeşti, Botoşani;

Menţiune – Fercalo Tiberiu Vasile – Rogojeşti, Botoşani;

 

Premiul I Scalschi Gabriel – Rogojeşti, Botoşani;

Premiul al II-lea – Chilăraşu Florentina – Vlădeni, Botoşani;

Premiul al III-lea – Ţîmpău Mirela Antonela –Ciocăneşti, Suceava;

Menţiune – Drâmbariu Cristina – Bucecea, Botoşani;

Menţiune – Copp Denisa – Rogojeşti, Botoşani;

Menţiune – Constantin Ana-Maria – Vlădeni Botoşani;

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page