LOCAL | Traficul de persoane – un fenomen în scădere la Botoşani

Campaniile de prevenire şi reacţiile din partea autorităţilor publice cu atribuţii în ceea ce priveşte traficul de persoane au dus la scăderea numărului de cazuri de botoşăneni ajunşi victime ale acestui fenomen.

Situaţiile au fost dezbătute în cadrul întâlnirii semestriale a Grupului interinstituţional de lucru pentru realizarea cooperării în domeniul prevenirii şi combaterii traficului de persoane, organizate miercuri, 3 februarie, la Prefectura Botoşani.

Cele mai vulnerabile categorii de persoane rămân în continuare copiii proveniţi din familii defavorizate şi persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă în străinătate. De aceea, campaniile de prevenire din anul 2015 s-au axat pe informare şi sprijin acordat copiilor, elevilor de liceu dar şi agenţiilor de turism. Peste 700 de elevi de la Colegiul Naţional ,,A.T. Laurian”, Liceul Tehnologic ,,Elie Radu” şi Liceul Tehnologic ,,Alexandru Vlahuţă” din comuna Şendriceni, au fost parte a proiectelor educaţionale precum ,,Nu pune cătuşe viselor, ci traficanţilor care le răpesc”, sau ,,Fiinţele umane nu au preţ”,

„La Şcoala nr. 2 din Municipiul Botoşani, la sfârşitul lunii septembrie au fost distribuite, cu ajutorul colegilor de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie, 102 ghiozdane complet echipate. Campania s-a numit „Cere ajutor…Nu cerşi”. Ulterior au fost realizate 10 instruiri ale reprezentanţilor agenţiilor de turism, acolo unde mulţi botoşăneni apelează pentru a pleca în străinătate, din varii motive.”, a explicat Liliana Elisabeta Orza, coordonatorul Centrului Regional Suceava al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP).

Datele concrete privind numărul de cazuri de trafic de persoane pe Botoşani, comparativ cu alte judeţe, vor fi prezentate în următoarea perioadă, după o centralizare aflată în lucru la nivelul ANITP.

În 2016 campaniile planificate se vor axa pe măsuri de combatere a exploatării prin muncă, dar mai ales a exploatării sexuale.

 

antidrog (2) antidrog (1) antidrog

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close