Important

LOCAL | Ţigări de contrabandă, confiscate de poliţiştii de frontieră botoșăneni – FOTO

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi au descoperit și confiscat 6.000 de ţigarete, de diferite mărci, în valoare de peste 3.500 de lei, asupra unui cetăţean român care le achiziţionase pentru consum propriu.

 

În data de 03 septembrie a.c., în jurul orei 08.00, polițiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi, pe timpul unei misiuni specifice, au oprit în trafic, în municipiul Dorohoi, un autoturism marca Volkswagen Sharan, înmatriculat în România, condus de cetăţeanul român F.M., în vârstă de 51 de ani.

În urma efectuării unui control asupra autovehiculului,  polițiștii de frontieră au descoperit, pe bancheta din spate, printre alte bunuri, 6.000 de ţigarete, de diferite mărci.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat ţigaretele din localitatea Siret, de la o persoană ale cărui date nu le cunoaște, pentru consum propriu.

Ţigaretele, în valoare de 3.542 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând ca acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale ce se impun.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page