Importantsocial

LOCAL | Suspiciunea de coronavirus la bebelușul din Botoșani a fost infirmată

După ce s-a zvonit în cursul zilei de ieri că planează suspiciunea de coronavirus de la un bebeluș, polițiștii botoau făcut propria anchetă. Din verificările efectuate la nivelul Poliției municipiului Botoșani s-a stabilit că, in realitate, este vorba despre un copil in varsta de 1,7 ani, pentru care s-a solicitat ambulanța la domiciliu, in seara de 17 martie, de către tată. Copilul a fost condus la secția de boli infecțioase a Spitalului județean Botoșani, fiind însoțit de către tată, care a rămas internat cu acesta. În discuțiile purtate cu personalul medical, tatăl a declarat că mama copilului ar fi părăsit domiciliul anterior îmbolnăvirii copilului, abandonându-și astfel familia, după ce, o perioadă de timp, s-a aflat în afara țării. Până la momentul apariției materialului de presă, la nivelul IPJ BT, nu a fost transmisă vreo sesizare in această cauză ori cu privire la orice alt minor abandonat in unitatea spitalicească, și cu privire la care sa fie reclamate fapte de natură contravențională sau penală, in actualul context.

,,Având în vedere informațiile apărute în spațiul public referitoare la faptul că un copil de 10 luni ar fi suspect de Coronavirus, precizez următoarele: Copilul a fost internat de către tatăl acestuia cu simptome de răceală si nu este suspect de Coronavirus”, au precizat surse oficiale din cadrul IPJ Botoșani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page