EvenimentImportant

LOCAL | Șef nou la IPJ Botoșani! Comisarul controversat, venit de la sute de km, ar avea pregătit dosarul de pensionare

Decizia șefului IGPR de a-l detașa pe comandantul IPJ Caraș-Severin, cms. șef Viorel Avram pe o funcție similară, dar în județul Botoșani, la sute de km distanță de domiciliul acestuia intră în vigoare vineri, la ora 08:00.

Viorel Avram, noul comandant al IPJ Botoșani, s-ar afla în acest moment în concediu medical, urmând ca după finalizarea acestuia să se prezinte la noul loc de muncă.

Presa din Caraș-Severin  avansează ideea că proaspătul detașat la Botoșani ar avea pregătit dosarul de pensionare care urmează a fi depus pe data de 6 ianuarie 2020.

Problemele comisarului șef Viorel Avram, comandatul IPJ Caraș-Severin reprezintă și de această dată un subiect de interes. Se pare că toate relatările apărute în presă care au vizat activitatea conducerii Inspectoratului de Poliție din Caraș-Severin au condus la decizia luată astăzi de șeful Inspectoratului General al Poliției Române.

Ministrul de Interne, Ion Marcel Vela, declarase la începutul acestei săptămâni că are în vizor situația unui inspectorat politizat de către conducătorul acesteia, vorbind chiar de posibilitatea ca cel care a condus instituția MAI-ului să fi realizat și acte de poliție politică, informează reper24.ro.

Acest control ar fi plecat de la anumiți primari din Caraș-Severin care s-ar fi plâns că inspectorul șef, comisarul Viorel Avram, ar fi încercat să-i preseze sau intimideze în anumite decizii politice, dar informația nu este confirmată oficial.

Viorel Avram a fost de mai multe ori împuternicit la conducerea IPJ Caraș-Severin după care a ocupat acest post prin concurs.

Mai mulți oameni de afaceri, însă, au ieșit în presă cu acuze la adresa acestuia, cel mai vocal fiind  Matei Cristescu. Acesta a dezvăluit pentru Express de Banat anumite relații pe care șeful Poliției din Caraș-Severin, Viorel Avram, le-ar avea cu Nicolae Miu Ciobanu, fostul prefect al județului, inculpat în dosarul întocmit de DIICOT în cazul firmei Mike Security. „Avram este pisicul domnului Ciobanu, prefectul. Avram a fost pus politic! El a uitat cum plângea pe la

telefoane dacă mai vine vreodată PSD-ul la putere? Uite că a ajuns și Ciobanu l-a pus înapoi! Când alți proști mergeau și se plângeau la domnul Avram, unchiul lui era șef la firma… A fost administrator acolo! Ăsta e sluga lui Ciobanu! Nu au curajul să spună, o spun eu, deși știe tot județul: Avram este sluga lui Ciobanu! Nu el a condus inspectoratul. Ce s-a făcut cu mine s-a făcut fără știința lui Avram?! Asta e poliția! Păcat că polițiștii adevărați tac din gură!”, declara Matei Cristescu în 2016.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page