Eveniment

LOCAL | Sărbătoarea Buzz, de Dragobete. Participă la cea mai galbenă și inimoasă expoziție!

8 ani de Buzz în inimioare. Acesta este sloganul sub care se desfășoară evenimentul de pe data de 24 februarie, intitulat <De 8 ani, cu tine până la infinit”. Manifestarea aniversară se va desfășura la Uvertura mall, et. 4, începând cu ora 11. Botoșănenii sunt invitați să participe la lansarea primei cărți de colorat cu povești educative realizate în Botoșani în cadrul programului “Patrula de Reciclare”. Cartea se numește “Poveștile Izei” și aparține elevei Izabela Buhinschi de 10 ani de la Școala nr 11, membru al redacției Buzz. Totodată, va fi lansat podcastul „Vocea Buzz” și, nu în ultimul rând, va avea loc un concert deosebit susținut de Alexandra Cuza din Suceava, concurentă la Vocea României, pentru care s-au întors Tudor Chirilă și Irina Rimes.

Tot cu ocazia celor 8 ani de Buzz, dar și a sărbătorii de Dragobete, îi provocăm pe prietenii Buzz, mici și mari, la realizarea expoziției “DragoBUZZ” ce ne dorim să cuprindă un număr cât mai mare de inimi galbene cu mesaje inedite și deosebite pentru Buzz. Cei interesați să facă parte din cea mai mare expoziție de inimi galbene, nu trebuie decât să urmeze pașii de mai jos:

Confecționarea unei inimi (de preferat, galbenă – asta e culoarea Buzz!) în interiorul căruia se va scrie un mesaj frumos pentru Buzz. Desigur, aceasta poate fi colorată ori desenată în interior după dorință.
Se va face o fotografie în timpul lucrului la inima Buzz și se va trimite fotografia apoi pe Instagram: _buzz_pentru_viitor, Facebook.com/miciireporteri ori pe [email protected]
Se va trimite inima sau inimile la adresa Redacția Buzz str. Săvenilor 2-8, Botoșani (clădirea de sticlă, centrul vechi) până pe data de 22 februarie, ora 13.00.
8 ani de Buzz în inimioare. De 8 ani cu tine până la infinit! Împreună facem o super expoziție și un eveniment de ținut minte mereu.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page