AdministratieImportantMunicipiu

LOCAL | Primarul va discuta la București despre construcția de noi cartiere de locuințe

În perioada 19 – 20 Februarie 2015, Primarul municipiului BOTOȘANI, Ovidiu PORTARIUC, se va afla într-o delegație la București, pentru a participa la primul forum dedicat energiei termice denumit “Thermal Energy Forum 2015”, organizat de Revista The Diplomat – Bucharest, cu suportul Asociației Municipiilor din România.

Forumul va fi împărțit în două secțiuni: Politici, strategii, operatori (producători, distribuție) și Cogenerarea și încălzirea centralizată în România. Se vor aborda teme de discuție ca: orientări strategice naționale pentru domeniul energiei termice, concepte energetice locale, comparația între sistemele de alimentare individuală cu energie termică și sistemele de alimentare centralizată cu căldură (SACET), aplicarea unor sisteme de tarifare avantajoase pentru consumatori, soluții locale,

Primarul municipiului BOTOSANI, membru în Comitetul Director al AMR, va fi reprezentantul conducerii AMR la Forum și va avea o intervenție în deschiderea lucrărilor. Printre cei care vor lua cuvântul în cadrul evenimentului dedicat energiei termice se află: Andrei GEREA- Ministrul Energiei și IMM-urilor, Emil CALOTĂ – vicepreședinte ANRE, Doru CIOCAN – Președinte ANRSC, Adrian Mircea TEODORESCU – Director General Interimar Radet, si alte persoane invitate.

De asemenea, primarul Ovidiu PORTARIUC se va deplasa la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, precum și la Agenția Națională pentru Locuințe unde vor avea loc discuții pentru planificarea construirii noilor cartiere de locuințe din municipiul Botoșani. S-au făcut demersuri de către municipalitate pentru construirea de noi locuințe în cartierul de pe Șoseaua Iașului, cât și în cartierul ANL Cișmea.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page