EducatieImportantLocal

LOCAL | Primăria vine cu precizări privind sumele alocate de Guvern pentru profesorii din municipiul Botoșani

Primăria Municipiului Botoșani precizează că, în cadrul ultimei rectificări a bugetului de stat, Guvernul a aprobat cererea primarului privind achitarea sumelor obținute în instanță de profesorii botoșăneni pentru următoarele patru categorii de titluri executorii:

1) Restituirea tăierilor de 25% aplicate de Guvernul Boc asupra veniturilor profesorilor în perioada de concediu de odihnă din vara anului 2010.

2) Plata majorărilor salariale stabilite prin lege, dar neacordate în perioada 2008-2012.

3) Plata sporurilor de ecran și calculator, neacordate conform legii.

4) Plata sumelor aferente Distincției Gheorghe Lazăr, neacordate conform legii.

Pentru plata în anul 2015 a titlurilor executorii de mai sus, Guvernul a alocat suplimentar o sumă totală de 6.516.000 lei, din care 3.334.000 lei sunt prevăzute pentru achitarea drepturilor bănești ale profesorilor. Restul de 3.182.000 lei va fi repartizat pentru diferențele la contribuțiile sociale ale angajatorului, aferente sumelor de natură salarială obținute de profesori în baza titlurilor executorii menționate.

Deși inițial plata acestor sume era prevăzută pentru data de 1 ianuarie 2016, Guvernul a devansat termenul, urmând ca profesorii să își primească aceste drepturi începând cu luna noiembrie.

Primăria Municipiului Botoșani mai precizează că a mai primit suplimentar de la Guvern suma de 960.000 lei care va acoperi integral cheltuielile de funcționare pentru toate unitățile de învățământ din municipiu.

Totodată, în ultima ședință a Guvernului Ponta, s-a aprobat majorarea, începând cu 1 decembrie, cu încă 15% a salariilor personalului didactic și nedidactic din sistemul de învățământ.

Astfel, după majorările anterioare – de 5% la 1 martie și de încă 5% la 1 septembrie, profesorii vor obține, până la finalul acestui an, majorarea promisă cu 25%. În cazul salariilor personalului nedidactic, până la finalul anului se va ajunge la o majorare totală de 27%, luând în considerare creșterea cu 12% care a intrat în vigoare de la 1 august pentru acest segment de salariați.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page