Anunturi

LOCAL | Prefectul a transmis jandarmilor aflaţi în sărbătoare urările primului ministru

Împlinirea a 163 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române a dat ocazia prefectului Costică Macaleţi să transmită botoşănenilor ce slujesc această armă urările şi gândurile primului ministru.

“Aş vrea ca, la acest moment aniversar, gândurile tuturor să se îndrepte nu atât spre Jandarmerie, cât mai ales spre jandarmi, spre oamenii care dau de fapt consistenţă, forţă şi prestigiu acestei instituţii. Dumneavoastră, cei care vă puneţi viaţa în slujba comunităţii, înfruntând tot felul de ameninţări şi pericole sunteţi cei pe care îi sărbătorim astăzi. De asemenea, ziua de 3 Aprilie o dedicăm colegilor dumneavoastră care, din nefericire, şi-au pierdut viaţa în timpul misiunii încredinţate.(…)

Curajul şi demnitatea arătate în situaţii limită, rezultatele dosebite pe care le-aţi obţinut în misiunile internaţionale, atât în Afghanistan sub egida NATO, cât şi în Kosovo sub autoritatea EULEX, au demonstrat înaltul nivel de profesionalism şi eficienţă pe care l-aţi atins.(…)

Dragi jandarmi! La ceas de sărbătoare pentru arma dumneavoastră, în numele Guvernului României şi al meu personal, vă felicit şi vă urez succes în activitatea pe care o desfăşuraţi, sănătate, putere de muncă şi un sincer „La Mulţi Ani !!!,sunt crâmpeie din mesajul semnat de Victor Ponta şi transmis de prefectul judeţului. Costică Macaleţi a ţinut să mulţumească sărbătoriţilor şi în nume personal pentru modul în care îşi îndeplinesc misiunile în momente din cele mai critice.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page