Municipiu

LOCAL | Portariuc ii raspunde lui Turcanu: “Eu nu fac supozitii despre cum ar fi aratat drumurile judetului daca as fi fost in locul domnului Turcanu”

Primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc, a declarat că instituția pe care o conduce ar putea ajuta Consiliul Județean în acțiunea de deszăpezire dacă președintele Florin Țurcanu nu va reuși să rezolve această problemă.

Primarul a anunțat că, dacă se va ajunge iar în situația în care să fie pusă în pericol viața unor cetățeni, va sprijini necondiționat Consiliul Județean cu utilaje și combustibil, la fel cum a procedat și la finalul anului trecut în localitatea Răchiți, unde rămăseseră înzăpezite mai multe familii, informeaza un comunicat al Primariei Botosani.

“Dacă domnul președinte Florin Țurcanu nu va face față în problema deszăpezirii îi vom oferi sprijinul Primăriei, mai ales dacă se va ajunge din nou în situația în care viața unor cetățeni să fie pusă în pericol. În astfel de cazuri, vom ajuta necondiționat Consiliul Județean cu utilaje de deszăpezire și combustibil cum am mai făcut-o anterior când am străpuns barajul de zăpadă care se formase în zona localității Răchiți, unde rămăseseră înzăpezite mai multe familii din Botoșani”, a declarat primarul Portariuc.

Referitor la faptul că Primăria Municipiului Botoșani dispune de mult mai multe resurse pentru deszăpezire decât Consiliul Județean, primarul Ovidiu Portariuc s-a limitat să spună că încearcă să își facă treaba cât mai bine, fără să se uite în “ograda vecinului”.

“Eu nu fac supoziții despre cum ar fi arătat drumurile județului dacă aș fi fost în locul domnului președinte Țurcanu. Eu sunt primarul municipiului Botoșani și încerc să-mi fac aici datoria cât mai bine. Nu ne ajută cu nimic dacă ne uităm în ograda vecinului. Cel mai important este să te organizezi bine, să mobilizezi toate resursele într-un mod rațional și mai ales să fii mereu prezent în mijlocul acțiunii zi de zi ca să te asiguri că totul decurge așa cum trebuie. Dacă nu faci așa, lucrurile îți vor scăpa de sub control, chiar dacă ai de 10 ori bugetul Primăriei”, a spus Portariuc in finalul comunicatului de presa remis de Primaria Botosani.

APASA AICI SI VEZI CE A ZIS FLORIN TURCANU DESPRE DESZAPEZIREA DIN MUNICIPIU!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page