ImportantLocal

LOCAL | Polițiștii desfășoară o campanie de prevenire în școli : „COPILĂRIE FĂRĂ DELINCVENŢĂ”

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani, prin Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, derulează campania de prevenire „Copilărie fără delincvenţă”, la nivelul Şcolii Gimnaziale „Ştefan cel Mare” Botoşani.

Campania este parte a proiectului cu același nume desfășurat de Inspectoratul General al Poliţiei Române, care îşi propune creşterea eficienţei programelor de prevenire a delincvenţei juvenile, la minorii cu vârsta sub 14 ani.

Proiectul este finanţat din grant-urile ,,Prevenirea şi lupta împotriva criminalităţii” (ISEC), ale Comisiei Europene.

Astfel, ieri – 11 martie, poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii s-au întâlnit cu elevii claselor a-VII-a, din cadrul Şcolii Gimnaziale „Ştefan cel Mare” Botoşani.

Pericolul consumului de alcool la vârste fragede, al consumului de etnobotanice, alegerea prietenilor, presiunea anturajului, reducerea riscului de a deveni victimă au fost doar câteva din temele expuse şi dezbătute împreună cu elevii.

Pe parcursul anului, poliţiştii de prevenire vor desfăşura activităţi similare şi în alte şcoli botoşănene.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page