Important

LOCAL | Polițiștii botoșăneni alături de copii în săptămâna “”Școala altfel”

Sub egida campaniei ,,Şcoala Altfel – Să ştii mai multe, să fii mai bun!” poliţiştii se vor întâlni, în perioada 6-10 aprilie, cu copiii şi adolescenţii din unităţile de învăţământ botoşănene și vor desfăşura acţiuni pe diverse domenii de prevenire şi informare, precum: educaţia şi siguranţa rutieră, violenţa şcolară, absenteism, abandon şcolar, siguranţa pe internet, efectele consumului de droguri sau răspunderea penală în cazul minorilor.

Astăzi, 06 aprilie a.c., poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii – IPJ Botoşani s-au aflat la Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Gheorghe” Botoşani.

Pericolul consumului de alcool la vârste fragede, al consumului de etnobotanice,  alegerea prietenilor, presiunea anturajului, reducerea riscului de a deveni victimă  au fost doar câteva din temele expuse şi dezbătute împreună cu elevii.

Tot astăzi, poliţiştii din comuna Unţeni, împreună cu elevii Şcolii cu clasele I – VIII Unţeni au discutat despre prevenirea implicării în comiterea de fapte cu violenţă. Tema întâlnirii a fost ”STOP BULLYING – Violența distruge, prietenia construiește”.

Poliţiştii botoşăneni vor continua întâlnirile cu elevii din toate ciclurile de învăţământ şi în următoarele două zile.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page