AdministratieImportantMunicipiu

LOCAL | Peste 2.000 de cereri pentru tichete sociale de la Primărie

Tichetele sociale acordate de Primărie pensionarilor cu venituri mai mici de 700 de lei și care au minim 60 de ani  vor fi distribuite începând cu data de 16 martie. Municipalitatea are disponibile tichete pentru 4.200 de persoane, iar până acum au fost depuse 2.000 de dosare.

Solicitanții trebuie să meargă la Serviciul Public Local de Asistenţă Socială (SPLAS) pentru a depune o cerere, însoțită de talonul de pensie și o copie după actul de identitate.

“Dacă vin la Primărie fără cererea depusă nu le putem elibera tichetele sociale. Este un pas premergător obligatoriu pentru a putea primi aceste tichete. Mai sunt beneficiari care trebuie să vină cu cererea la SPLAS, însă vor primi tichete şi dacă vin cu cererea mai târziu, a declarat viceprimarul Cosmin Andrei.

Tichetele au o valoare de 100 de lei şi se acordă în două tranşe, la Paşti şi la Crăciun și pot fi ridicate atât de beneficiar, cât și de reprezentantul legal în baza actului de identitate în original al beneficiarului şi al său.

Beneficiarul sau reprezentantul legal poate ridica tichetele de la sediul Primăriei municipiului Botoşani, din Piaţa Revoluţiei nr. 1, Camera 2, începând cu data de 16 martie 2015, conform următoarei programări:

  • Numele începând cu litera  A  în data de 16.03.2015;
  • Numele începând cu litera  B  în data de 17.03.2015;
  • Numele începând cu litera  C  în data de 18.03.2015;
  • Numele începând cu literele D, E, F   în data de 19.03.2015;
  • Numele începând cu literele  G şi H în data de 20.03.2015;
  • Numele începând cu literele I, J, K  în data de 23.03.2015;
  • Numele începând cu litera  L  în data de 24.03.2015;
  • Numele începând cu litera  M în data de 25.03.2015;
  • Numele începând cu literele  N şi O în data de 26.03.2015;
  • Numele începând cu litera  P  în data de 27.03.2015;
  • Numele începând cu literele  R, S, Ş în data de 30.03.2015;
  • Numele începând cu literele  T, Ţ, U în data de 31.03.2015;
  • Numele începând cu literele  V şi Z în data de 01.04.2015;

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page