ImportantLocal

LOCAL | Povești adevărate: Oltenia pentru Moldova- carte despre foametea din 1946 – 1947 lansată la Bibliotecă

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, împreună cu Școala Gimnazială „Ion Gh. Pleșa“ Almăj – Dolj, Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu“ Botoșani și Școala Gimnazială „Teofil Vâlcu“ Hănești – Botoșani organizează Săptămâna Oltenia pentru Moldova, în cadrul căreia prezintă volumul (re)amintiri: Oltenia pentru Moldova. Foametea din 1946 – 1947, editat de C.J.C.P.C.T. Dolj în anul 2016.

Bazată pe o poveste reală, relatată de Maria Zbanț din comuna Hănești, județul Botoșani, pe mărturiile mai multor localnici din comuna Almăj – Dolj și documente de la Serviciul Județean Dolj al Arhivelor Naționale, cartea creionează o urmă a memoriei ce păstrează vie intensitatea chinului, a dramelor, dar și căldura omeniei oltenilor, cum a fost și Gheorghe Virgil Ionescu, din satul Bogea (comuna Almăj – Dolj), care le-au întins o mână de ajutor moldovenilor grav afectați de foametea din ’46 – ‘47. 

Profesori, elevi, istorici din județele menționate vor face împreună o călătorie pe drumul cu re(amintiri), destăinuiri care au făcut posibilă această carte, drum care pornește din Dolj și care se va opri în satul Moara Jorii (comuna Hănești, jud. Botoșani), pe prispa casei unde vreme de decenii Grigore și Aglaia Bongeag, părinții Mariei Zbanț, au vorbit cu recunoștință, până s-au stins, despre oltenii care i-au pus pe picioare, pe ei și pe copiii lor, și le-au dat șansa atunci să revină sănătoși, acasă, în Moldova.

Întâlnirile vor avea loc astfel:

31 mai 2017, ora 9:30 – Școala Gimnazială „Ion Gh. Pleșa“ Almăj – Dolj

Prezintă: prof. Ion Tănasie – directorul școlii, prof. Elena Predușel, prof. Marcel Popescu

7 iunie 2017, ora 11:00 – Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu“ Botoșani

Prezintă: prof. Cornelia Viziteu – dir. Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu“ Botoșani,  istoricul Gheorghe Median, prof. Georgică Manole, prof. dr. Dănuţ Prodan, eveniment completat de Expoziţie şi Comunicare: „Anul 1946 în secvenţe filatelice, numismatice şi publicaţii“ – prezintă  bibliotecar  Mihai C.V. Cornaci

8 iunie 2017, ora 11:00 – Școala Gimnazială “Teofil Vâlcu” Hănești, jud. Botoșani

Prezintă: prof. Lucian Manole – directorul școlii, prof. Mioara Zbanț

9 – 10 iunie 2017 – sat Moara Jorii, comuna Hănești – jud. Botoșani

La realizarea cărții și-au mai adus aportul: Georgeta Diatlov (Reșița), Elena Gheorghe, Petru Dumitraș, Mitru Zisu, Ion Trușcă, Lina lu’ Dabă, Lucreția Purcărea, Constantin Stanciu, Speranța Popescu, Constantin Pană, Administrația comunei Almăj – Dolj, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman“, Biblioteca Universității din Craiova, Biblioteca Facultății de Teologie Ortodoxă – Universitatea din Craiova.

Afișul evenimentului a fost realizat de Iulia Triţoiu, de la Facultatea de Inginerie Electrică – Universitatea din Craiova.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page