LOCAL | Misiuni ale jandarmilor în acest sfârșit de săptămână

În week-end-ul care urmează, jandarmii botoșăneni vor asigura ordinea și siguranța publică la ,,Festivalul lui Bachus – Cotnari și prietenii”, organizat la Parcul de agrement Cornișa, unde vor acționa pentru menținerea unui climat civilizat, precum și pentru prevenirea faptelor antisociale de natură contravențională sau penală.
În ultima zi a săptămânii, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani vor lua măsurile necesare pentru desfășurarea unui meci de fotbal pe Stadionul municipal Dorohoi în spiritului fairplay-ului sportiv, dar și pentru asigurarea siguranței bicicliștilor la un marș organizat între orele 10.30 – 12.00 în municipiul Botoșani, cu prilejul sărbătoririi ,,Zilei europene fără mașini”, pe traseul Piața Revoluției – str. Cuza Vodă – str. Nicolae Iorga – str. Petru Rareș – Bulevardul Mihai Eminescu – str. Marchian – str. Cuza Vodă – Piața Revoluției.
Recomandăm participanților la festival să aibă grijă de bunurile personale și, în mod deosebit, de copiii care îi însoțesc, în special de cei cu vârste mici care se pot pierde ușor în mulțime într-un moment de neatenție al părinților, având în vedere aglomerația specifică unei manifestări publice de acest gen, iar conducătorilor auto să manifeste răbdare și să acorde respectul cuvenit participanților la marșul pe biciclete, pentru a se evita producerea unor incidente neplăcute.
În executarea misiunilor, jandarmii vor fi sprijiniți de efective de polițiști, pompieri și polițiști locali, care vor acționa pentru dirijarea traficului rutier și pietonal, precum și pentru prevenirea și stingerea incendiilor, potrivit competențelor legale.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close