LOCAL | Interes major pentru finanţările europene în cultură, dar şi critici privind birocraţia presupusă

50 de reprezentanţi ai instituţiilor publice şi ai asociaţiilor nonguvernamentale ce activează în domeniul culturii au răspuns invitaţiei adresate de prefectul judeţului pentru a afla noutăţi privind finanţările europene din domeniu.

Întâlnirea a avut loc miercuri, 18 februarie, în sala „Iorga” a Prefecturii,  iar noile informaţii au fost prezentate de Sorin Enuş, consultant în cadrul Biroului „Europa Creativă” pe România, al Subprogramului „Cultura”, precum şi de Andreea Ruscan, din partea Institutului Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală.

În acest context au fost prezentate priorităţile programului „Europa Creativă” 2014-2020, acestea constând în promovarea artiştilor şi a operelor lor în toate ţările UE, dezvoltarea publicului consumator de produse culturale, precum şi dezvoltarea de competenţe şi profesionalizarea celor implicaţi în actul cultural.

Programul este destinat tuturor instituţiilor de cultură, primăriilor, consiliilor judeţene, dar şi organizaţiilor nonguvernamentale cu activitate culturală. Bugetul proiectelor depuse în 2016 este de 46 de milioane de euro, cei interesaţi putând afla şi alte detalii privind identificarea partenerilor de proiect, criteriile de eligibilitate, selecţie şi atribuire. Informaţii despre acest tip de finanţări pot fi urmărite şi pe site-ul www.europa-creativa.eu .

Reprezentanţii autorităţilor centrale au prezentat şi cursurile de formare profesională puse la dispoziţie de Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală, dar au trebuit să preia şi nemulţumirile ridicate de reprezentanţii culturii botoşănene, referitoare, în special, la birocraţia ce însoţeşte realizarea, depunerea şi mai ales, implementarea unui astfel de proiect.

„Este nevoie de o armonizare a legislaţiei româneşti cu modalităţile de finanţare a acestor proiecte, mă refer în special la Codul Fiscal, la teremene şi valori. Pentru că rişti să câştigi un proiect de 5 milioane de euro şi să-l pierzi din cauza hârtiilor. Aşa cum s-a întâmplat în cazul teatrului de la Botoşani.”, a explicat Traian Apetrei, directorul Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close